Amenzi în valoare de 62.185 de lei, 10 permise de conducere reţinute şi două certificate de înmatriculare

218 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice.
Au fost constituite 92 de patrule pentru menţinerea ordinii publice, în cadrul cărora au fost angrenate şi efective de jandarmi.
Poliţiştii au intervenit la 24 de evenimente, dintre care 19 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi au constatat 23 de infracţiuni, dintre care 9 au fost contra patrimoniului, 3 contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi 7 contra persoanei.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 203 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 62.185 de lei şi au reţinut 10 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Butimanu au oprit pentru control, pe raza localităţii Niculeşti, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentur nicio categorie de vehicule şi că autoturismul i-ar fi fost încredinţat pentru a fi condus pe drumul public de un bărbat de 62 de ani, care ar fi cunoscut faptul că cel în cauză nu posedă permis de conducere.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să se propună coluţie prin unitatea de parchet competentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

"Ruta secretelor judeţului Dâmboviţa spre munţii Bucegi" drept rută cultural-turistică dezvoltată pe plan local

Potrivit unei adrese a Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri privind înfiinţarea, de către Serviciul Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene în Domeniul Turismului din cadrul ministerului în cauză, a sistemului voluntar de recunoaştere a rutelor cultural turistice dezvoltate de organizaţiile de turism sau autorităţile publice locale, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, […]