Published On: lun, Mar 27th, 2017

Ameninţării cu bombă în două licee din Târgovişte

Alertă de gradul zero în municipiul Târgovişte. Panica a atins cote maxime vineri de dimineaţă, în municipiul Târgovişte la Colegiul Naţional „Constantin Carabella”. Elevii şi profesorii de la Colegiul Naţional „Constantin Carabella” dar şi de la Liceul de Arte „Balaşa Doamna”,nici bine nu au ajuns la şcoală şi au fost trimişi acasă după ce printr -un sms s-a anunţat că în clădirea Colegiului Naţional „Constantin Carabella” a fost amplasată o bombă. Alerta cu bombă a fost dată înainte de începerea cursurilor. Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa a dispus suspendarea cursurilor la Colegiul Naţional „Constantin Carabella” şi la Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”. Zeci de poliţişti, mascaţi, pompieri şi ofiţeri SRI au intervenit la Colegiul Naţional „Constantin Carabella”, după ce s-a primit un sms cu existenţa unei bombe în unitatea de învăţământ. Autorităţile dau asigurări că lucrurile sunt sub control. SMS-ul cu alertă cu bombă la Colegiul Naţional „Constantin Carabella” din Târgovişte se pare că s-ar fi dat de pe o cartelă prepay care ulterior a fost folosită prin intermediul reţelelor de internet. A fost primit primul SMS cu alertă de bombă, după care s-a revenit cu un alt SMS prin care se solicită ceva autorităţilor, dându-le chiar şi un termen limită, ora 11:00. Alerta a fost confirmată de Prefectura Dâmboviţa printr-un comunicat: „Instituţia Prefectului-judeţul Dâmboviţa informează că, în această dimineaţă a fost primit un mesaj atipic prin care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au fost invitate la negocieri în municipiul Târgovişte.
În caz contrar, două licee din Târgovişte – Colegiul Naţional „Constantin Carabela şi Liceul de Artă „Bălaşa Doamna” – urmau să fie distruse prin intermediul unui exploziv.
S-a intervenit conform procedurilor în vigoare de către forţele specializate ale Direcţiei Judeţene de Informaţii Dâmboviţa, D.I.I.C.O.T-Biroul Teritorial Dâmboviţa, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
Recomandăm ca cetăţenii să-şi păstreze calmul şi să nu intre în panică întrucât autorităţile competente sunt în teren şi derulează activităţi specifice pentru prevenirea oricărui eveniment negativ.
Precizăm că au fost întrerupte cursurile în cadrul celor două licee, pe timpul desfăşurării acestor verificări.”
După ample verificări s-a constatat că nu exista nicio bombă, lucru confirmat tot de Prefectura Dâmboviţa:”Vă informăm că au fost încheiate verificările la cele două licee din Târgovişte pentru care am fost informaţi, printr-un mesaj atipic, că vor fi aruncate în aer.
În urma verificărilor, nu s-au identificat materiale explozive sau alte materiale suspecte care să fi condus la producerea unui eveniment negativ.
Unităţile şcolare vor rămâne, în continuare, în paza reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa.”

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>