Published On: mie, Iul 26th, 2017

Ambele combatante au dat drumul la spectacol Voinţa Vale Voievozilor – A.S. Viitorul Proviţa de Sus 1-4 (1-2)

Au marcat: Axinia (min. 17), respectiv Anca (34 şi 87), Duca (39), Duricu
(79)
S-au jucat trei reprize a câte 30 de minute
Valea Voievozilor: Lixandru – Gogu, Ciomârtan (cpt), Machi, Brojboiu, Păturică, Vasile, Ionciu, Poşircă, M. Împărăţel, Axinia.
Au mai jucat: C. Împărăţel, C. Nae, Lujerdean
Antrenor: Dinu „Piciu” Ionaşcu Proviţa de Sus: Crăciun – Banu, Butufei, Predoiu, Radu, Movileanu, Ionică, Duricu (cpt), Necula, Anca, Socet,
Au mai jucat: Soreanu, Pascu. Antrenor: Ciprian Burlacu, preşedinte, Ovidiu Movileanu
Ca întotdeauna, în perioada pre-competiţională, Voinţa Valea Voievozilor dispută multe meciuri amicale, în special în week-end.
Cu AS Viitorul Proviţa de Sus (Liga a 5 a Prahova) este al nouălea meci disputat de trupa lui Dinu ‘Piciu” Ionaşcu în această vară. Asta când multe echipe din Liga a 4 sau a 5 a (Onoare) nu au disputat nici un meci, nici măcar nu s-au reunit. Localnicii au deschis scorul prin Gabriel Axinia (17), după o fază colectivă, 1-0.
La acest scor, prahovenii şi-au dat drumul la joc şi au făcut spectacol. Au avut o evoluţie impresionantă.
Până la pauză, băieţii lui Ovidiu Movileanu (şi el în teren) au marcat de două ori prin Anca (34) şi Duca (39). La pauză s-a intrat la vestiare cu scorul de 1-2. Replica anfitrionilor a venit după pauză. Axinia (57) şi Păturică (70) au luat la ţintă barele porţii echipei din judeţul Prahova. Barele au fost prietenele portarului Crăciun, care a fost mângâiat pe creştet de zeiţa Fortuna.
Ambele combatante dau drumul la spectacol. Fazele se desfăşoară pe derulare rapidă la cele două porţi. Pe final de meci, Viitorul este mai insistentă şi preia iniţiativa. În min. 79, Duricu este irezistibil în careu şi scorul devine 1-3. Apoi, Anca (87) are un moment bun şi plasează o lovitură imposibil de apărat, 1-4.
Victoria prahovenilor a fost clară şi merită apreciată, dar şi replica Voinţei a fost una destul de bună. Sa remarcat Ciomârtan, Păturică, C. Nae, Vasile – O. Movileanu, Anca, Duricu, Butufei, Banu.

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>