Ambasadorul Republicii Belarus în România, a făcut o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa

Ambasadorul Republicii Belarus în România, Excelenţa Sa Andrei Grinkevich, a efectuat o vizită în judeţul Dâmboviţa.
După o întâlnire cu cadrele didactice din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, înaltul oficial a participat, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa (CJD), la o întâlnire cu conducerea CJD.
Pe parcursul discuţiilor, preşedintele CJ i-a mulţumit Excelenţei Sale pentru interesul arătat judeţului Dâmboviţa, pe care-l vizitează pentru a doua oară, în calitate oficială, asigurându-l de întregul sprijin al administraţiei judeţene în vederea încheierii unei relaţii bilaterale de colaborare benefice pentru ambele părţi.

Alexandru Oprea a subliniat importanţa potenţialului industrial, agricol şi turistic al judeţului, făcând referire la marile companii de succes din judeţ. Totodată, a prezentat facilităţile oferite de cele trei parcuri industriale din judeţ şi a subliniat interesul autorităţilor judeţene de a aduce investitori în cadrul acestora.
Ideile expuse de preşedintele Alexandru Oprea au fost susţinute şi de vicepreşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa, Cristi Puşcaru, care i-a oferit Excelenţei Sale un catalog al firmelor din judeţ. De asemenea, a întărit dorinţa autorităţilor de a dezvolta economic judeţul, precizând că, în prezent, se lucrează la un material de prezentare a posibilităţilor de investiţii în fiecare localitate dâmboviţeană.
La rândul său, Ambasadorul Andrei Grinkevich a abordat atât problematica relaţiilor de colaborare dintre România şi Belarus, cât şi cele mai importante domenii de activitate din Belarus. De altfel, Excelenţa Sa a precizat faptul că Belarus analizează, în prezent, posibilitatea deschiderii unei companii producătoare de autobuze electrice în România. Această idee a fost expusă în contextul în care tractoarele utilizate în Belarus sunt produse în România, iar unele autobuze utilizate în oraşe româneşti sunt produse în Belarus.
Nu în ultimul rând, Excelenţa Sa a înaintat conducerii Consiliului Judeţean Dâmboviţa un material privind companiile din Belarus şi şi-a exprimat deschiderea pentru stabilirea unor relaţii de colaborare între judeţul Dâmboviţa şi regiuni din ţara sa.
Având în vedere subiectele abordate, preşedintele Alexandru Oprea i-a lansat Excelenţei Sale invitaţia de a vizita, în viitor, atât întreprinderi a căror activitate presupune realizarea de componente pentru industria auto, cât şi Automecanica Moreni, cunoscută pentru producţia sa în domeniul industriei de apărare.
Vizita Excelenţei Sale în judeţul Dâmboviţa a continuat cu o deplasare la Parcul Industrial Priboiu, prilej cu care directorul parcului Ion Joiţa, a prezentat potenţialul economic al zonei şi deschiderea spre noi investiţii, şi s-a încheiat la Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

NOI PARTENERIATE INTERNAŢIONALE LA UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE

Universitatea „Valahia” din Târgovişte a primit pe 1 iulie 2020, vizita Excelenţei Sale Domnul Andrei Grinkevich, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în România, care a fost întâmpinat de Rectorul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, Doamna Conf. univ. dr. Laura-Monica Gorghiu. Vizita a prilejuit un schimb cordial de vederi între […]