AMBASADORUL MARII BRITANII, INTERESAT DE O POSIBILĂ COLABORARE SOCIALĂ ŞI COMERCIALĂ CU TÂRGOVIŞTEA

ambasadorExcelenţa Sa Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Martin Harris, a efectuat o vizită în judeţul nostru. Primul punct din programul său l-a constituit întâlnirea cu executivul Primăriei Municipiului Târgovişte – primarul Gabriel Boriga, viceprimarii loan Ţuţuianu şi Ciprian Prisăcaru şi city-managerul Gabriel Cioacă. Pe tot parcursul vizitei, înaltul oaspete a fost însoţit de deputatul Georgică Dumitru, care a avut un rol decisiv în realizarea acestor întâlniri.
„Pentru mine este o plăcere deosebită să mă aflu la Târgovişte. Am şi un scop personal, dar şi profesional. Profesional – aş dori astăzi să mă întâlnesc cu mediul de afaceri pentru a afla care sunt posibilităţile pentru o colaborare cu Marea Britanie, în primul rând în industria de apărare, dar şi în alte domenii. Am discutat cu domnul primar care sunt priorităţile pentru dezvoltarea oraşului Târgovişte şi care sunt posibilităţile pentru o colaborare sau pentru proiecte sociale şi comerciale. Am şi un scop personal – am absolvit facultatea de istorie şi pentru mine este foarte important să vizitez vechea capitală a Ţării Româneşti. De abia aştept să aflu mai mult despre istoria veche şi bogată a acestui oraş”, a declarat ambasadorul -i Marii Britanii.
Primarul Târgoviştei s-a declarat public a fi filobritanic. El a precizat: „Am avut plăcerea    deosebită să descopăr, în afară de un bun politician şi un mare caracter. Mă bucur pentru faptul că domnul ambasador a ales să viziteze Târgoviştea, vechea capitală a Ţării Româneşti. Am avut plăcerea să îi vorbesc despre proiectele în care Târgoviştea a fost implicată, proiecte realizate cu fonduri europene – Centrul Vechi istoric, reabilitarea Curţii Domneşti, dar şi mai noile proiecte – Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, Complexul Turistic şi de Nataţie şi inelul de centură. Sunt proiecte cu care Târgoviştea se poate mândri şi, cu siguranţă, am găsit numeroase subiecte comune, inclusiv cel al problemei câinilor comunitari. Domnul ambasador a avut o idee excelentă de rezolvare a acestei probleme. Mi-a dat câteva idei foarte bune. Este o persoană foarte interesată de zona noastră şi sper să îi dăm suficiente motive să revină cât de curând aici, la noi, la Târgo-vişte”, a declarat primarul Târgo-viştei.
„Marea Britanie şi România vor face parte dintr-o singură
piaţă de muncă”
„Vom ridica restricţiile. Apreciem contribuţia muncitorilor români care, în general, muncesc bine, îşi plătesc taxele şi sunt apreciaţi de angajatori. Avem un parteneriat strâns cu România. După 1 ianuarie, Marea Britanie şi România vor face parte dintr-o singură piaţă de muncă. Restricţiile vor fi ridicate”, a menţionat Excelenţa Sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

TÂRGOVIŞTEA PARTICIPĂ LA GALA STUDENTULUI UESEL

Universitatea Europei de Sud – Est Lumina lansează „Ziua Studentului UESEL”, un proiect care îşi propune să le ofere studenţilor şi profesorilor UESEL prilejul de a sărbători „Ziua Internaţională a Studenţilor”, pe 15 noiembrie. Cu această ocazie, Biblioteca UESEL organizează activităţi dedicate adolescenţilor: simpozionul „Adolescentul de astăzi, adultul de mâine”, […]