Published On: mie, Mar 22nd, 2017

Alteţa Sa Regală Principesa Măria s-a întâlnit cu autorităţile judeţene

Alteţa Sa Regala Principesa Maria s-a întâlnit la sediul Primăriei Municipiului Târgovişte cu reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene. Vizita în judeţul Dâmboviţa a fost un bun prilej de a cunoaşte istoria, tradiţiile, potenţialul economic al zonei şi legăturile Casei Regale, stabilite, de-a lungul timpului, cu municipiul Târgovişte. În acest context, Alteţa Sa Regală a ţinut să transmită atât gândurile sale bune tuturor dâmboviţenilor, cât şi bucuria de a fi prezentă în fosta cetate de scaun.
Cu acest prilej, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a precizat: „Am onoarea şi deosebita plăcere de a primi vizita Alteţei Voastre Regale în Municipiul Târgovişte şi de a vă ura bun venit în judeţul nostru! Sunt 150 de ani de Regalitate în România, iar legăturile Judeţului Dâmboviţa cu Casa Regală datează din timpul domniei lui Carol I, cel care avea să contribuie din plin la începuturile modernizării judeţului nostru. Ce dovadă mai bună pentru ataşamentul profund faţă de Târgoviştea noastră?
La Târgovişte, Regele a refăcut biserica Mitropolitană şi Arsenalul Armatei. Prin Carol I, Târgoviştea redevine simbolic, alături de Iaşi şi Argeş, una dintre capitalele noii Românii. Anul acesta se împlinesc 105 de ani de la înfiinţarea Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, şcoală de referinţă în perioada interbelică, care a adus o contribuţie importantă la modernizarea armatei române, aşezământ a cărui piatră de temelie a fost pusă în anul 1912, de către Majestatea Sa Carol I (…) Considerăm că legătura stabilită, de-a lungul timpului, între Judeţul Dâmboviţa şi Casa Regală a României este una specială, de suflet, şi sperăm ca Alteţa Voastră să revină, cu drag, în Judeţul Dâmboviţa pentru a putea cunoaşte şi alte repere de referinţă pentru cultura şi istoria acestui judeţ (…) În speranţa că acest lucru va fi posibil, vă doresc mult succes în activitate şi o şedere plăcută în Judeţul Dâmboviţa! ”
La întâlnire au mai participat: primarul municipiului Târgovişte, Cristian Daniel Stan, secretarul judeţului, Ivan Vasile Ivanoff, subprefectul judeţului, Ciprian Păsăilă, şi Cătălin Chiru Cristea, secretarul municipalităţii. Programul Alteţei Sale Regale Principesa Maria a continuat cu vizite la: Muzeul de Istorie din Târgovişte, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” şi la Mănăstirea Dealu.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>