ALTE DOUA ACHIZIŢII REUŞITE DE ECHIPA DE VOLEI A CLUBULUI SPORTIV MUNICIPAL TÂRGOVIŞTE

Mihai ROŞOIU

Clubul Sportiv Municipal Târgovişte a ajuns la un acord cu jucătoarea de volei Heidy Casanova. Noua jucătoare a clubului nostru are 21 de ani şi este originară din Cuba, fiind considerată cea mai promiţătoare voleibalistă din această ţară.
Componentă de bază a naţionalei de senioare a Cubei şi a debutat în sportul de performanţă la formaţia La Habana, pentru care a evoluat timp de trei sezoane (2014-2017). Evoluţiile excelente din campionatul cubanez i-a asigurat transferul în Europa, în urmă cu trei ani semnând cu gruparea franceză Volero Le Cannet. Între 2017-2019, Casanova a jucat în Franţa după care a ales să evolueze în campionatul Braziliei pentru Osasco Voleibol
Club.
Din această toamnă, Heidy Casanova va îmbrăca tricoul Clubului Sportiv Municipal, acesta fiind cel de-al doilea transfer perfectat pentru sezonul
2020-2021.
Heidy Casanova – carte de vizită
Data naşterii: 6 noiembrie 1998
Locul naşterii: Havana – Cuba
Înălţime: 184 cm
Greutate: 78 kg
Post: Opposite spiker
Cluburi la care a evoluat: La Habana
(Cuba), Volero Le Cannet (Franţa),
Osasco Voleibol Club (Brazilia).
Clubul Sportiv Municipal Târgovişte şi-a asigurat, pentru încă un sezon, serviciile uneia dintre cele mai val-oaroase voleibaliste din România. Alexandra Trică şi-a dat acordul pentru a continua alături de echipa noastră şi în stagiunea 2020 -2021.
Jucătoarea originară din Brăila va apăra culorile Clubului Sportiv Municipal Târgovişte pentru al şaselea sezon consecutiv, oraşul nostru devenind practic cea de-a doua casă a experimentatei sportive în vârstă de 34 de ani. De-a lungul timpului, Alexandra Trică a evoluat la cele mai importante echipe ale primului eşalon voleibalistic românesc, trecându-şi în cont numeroase trofee. De asemenea, Trică este căpitanul echipei naţionale de volei, pentru care a strâns numeroase prezenţe.
Alexandra Trică – carte de vizită
Data naşterii: 21.10.1985 Locul naşterii: Brăila (România) Înălţime: 185 cm Greutate: 71 kg Post: Outside Hitter
Echipe la care a evoluat: CSU Belor Galaţi, Tomis Constanţa, CSU Medicina Târgu Mureş, CS Municipal Târgovişte
Alexandra Trică – performanţe

  • Campioană a României
  • Câştigătoare a Cupei României
  • Câştigătoare a Supercupei României
  • Componentă a lotului naţional al României

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

DECIZII IMPORTANTE ÎN BASCHETUL ROMÂNESC

Şedinţa Consiliului Director al Federaţiei Române de Baschet s-a desfăşurat în data de 29.06.2020, în regim de videoconferinţă, cu prezenţa a 13 membri ai Consiliului Director. în calitate de invitaţi au participat la şedinţa preşedintele CC Antrenori, dl. Marcel Tenter, şi şeful departamentului CLT-Eligibilitate, dl. VladGhizdareanu.în cadrul şedinţei Consiliului Director […]