Alin Marina, Pro România, încă o rafală ţintită spre conducerea Primăriei Târgovişte

Date:

Fostul consilier în aparatul propriu Alin Marina, în prezent unul dintre cei mai vocali comunicatori Pro România, a continuat asaltul asupra conducerii Primăriei Târgovişte. A criticat în cadrul unei conferinţe de presă ceea ce a catalogat „lipsa de preocupare a primarului PSD” pentru adevăratele probleme ale locuitorilor Municipiului Târgovişte:
„Într-o postare publicată recent pe reţelele de socializare, primarul PSD pretinde că Municipiul Târgovişte se află pe locul 3 la nivel naţional, într-un clasament al satisfacţiei locuitorilor realizat de un portal de ştiri… de la Cluj. (…) O altă ştire apărută în aceeaşi zi cu motivul de mare mândrie al primarului PSD a fost anunţul cu privire la concedierea colectivă a ultimilor 1200 de salariaţi ai Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte, subiect ocolit sau chiar ignorat de către administraţie. Situaţia de la COS era bine cunoscută de toată suflarea acestui oraş, însă nu am aflat până la această dată despre vreo încercare cât de mică din partea primarului de a iniţia di cu Ji i cu conducerea Combinatului, de a identifica soluţii pentru recuperarea creanţelor datorate de către întreprindere, măcar în sensul obţinerii unor terenuri în contul datoriei, terenuri pe care Primăria să înceapă apoi construcţia unui parc industrial în care viitorii şomeri să îşi găsească noi locuri de muncă. Mai mult, singurul teren aflat în proprietatea Primăriei Târgovişte care s-ar fi calificat pentru înfiinţarea unui parc industrial a fost cedat pentru înfiinţarea unui cimitir!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Stop traficului de persoane! 

Exploatarea sexuală este cea mai întâlnită formă a traficului...

Este  o atenționare meteorologică de COD GALBEN ce vizează intensificări ale vântului

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul...

S-a adoptat un nou Cod Silvic

Noua legislație reglementează lupta digitalizată cu tăierile ilegale de...