Published On: mar, Ian 28th, 2014

Alertă la Sanatoriul Moroeni

zapadaSanatoriul Moroeni a rămas fără curent şi, pentru a nu pune în pericol viaţa a şapte pacienţi dependenţi de oxigen, s-a luat decizia ca patru echipaje de ambulanţă să-i transporte pe cei şapte la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte

Viscolul şi zăpada a creat mari probleme şi în partea de nord a judeţului. Sanatoriul Moroeni a rămas fără curent şi, pentru a nu pune în pericol viaţa a şapte pacienţi dependenţi de oxigen, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte au luat decizia ca patru echipaje de ambulanţă să se deplaseze la Sanatoriul TBC Moroeni pentru a transporta pe cei şapte pacienţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Sanatoriul Moroieni din judeţul Dâmboviţa a rămas fără curent electric, în noaptea de duminică spre luni. La Sanatoriul Moroeni sunt aproximativ 40 de pacienţi internaţi. O ambulanţă, cea care a reuşit să urce chiar până în curtea Sanatoriului, a fost de la Fieni şi a preluat toţi pacienţii, pe care apoi i-a transferat în celelalte trei ambulanţe de la Târgovişte. Cele patru ambulanţe au ajuns cu pacienţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, aceştia fiind internaţi pe secţia Diabet: „În jurul orei 22.30 s-au luat măsuri în vederea transportului a şapte pacienţi, dependenţi de oxigen, de la Sanatoriul Moroeni la o secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. S-au pus la dispoziţie patru ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa pentru transportul pacienţilor”, a declarat dr. Radu Petrescu, manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a dispus ca în zonă să ajungă un generator pe motorină: „Nu am dispus evacuarea Sanatoriului Moroeni, ci doar şapte pacienţi care erau dependenţi de oxigen au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, pentru a nu le fi pusă în pericol viaţa. Am trimis în noapteade duminică spre luni un generator, luni de dimineaţă – altul, iar Electrica lucrează în zonă. A venit şi firma care se ocupă de defecţiunea la grupul electrogen al spitalului care a afectat instalaţia de producere a oxigenului, precum şi iluminatul în unitatea spitalicească. Acum este curent, căldură. Totul este în regulă la Sanatoriul Moroeni”, a afirmat Adrian Ţuţuianu. O defecţiune la grupul electrogen al spitalului a afectat instalaţia de producere a oxigenului, precum şi iluminatul în unitatea spitalicească. SDEE Târgovişte a pus la dispoziţie şi transportă la Sanatoriul Moroeni un grup electrogen de mare capacitate pentru asigurarea alimentării cu energie electrică până la remedierea defecţiunilor la reţeaua de alimentare cu energie electrică afectată de fenomenele meteorologice periculoase produse în zonă. De asemenea, în zonă s-au deplasat un camion al MApN cu cinci militari şi un echipaj de jandarmi pentru a sprijini activitatea, dacă este nevoie.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>