Published On: mie, Iul 19th, 2017

Ajutor de minimis pentru crescătorii de ovine care comercializează lână

Crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 lei/kg pentru lâna comercializată, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în şedinţa de săptămâna trecută.
Este vorba de o schemă de ajutor de minimis care are o finanţare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual (2018) şi în cele două exerciţii financiare precedente (2016, 2017).
Derularea sprijinului se face prin direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti.
Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranşă anuală.
Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, persoanele juridice şi orice forme asociative cu personalitate juridică.
De asemenea, beneficiarii trebuie să deţină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Naţional al Exploataţiilor, şi să facă dovada comercializării cantităţii de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente