AFIR asigură rambursarea tuturor cheltuielilor eligibile efectuate prin PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale informează beneficiarii proiectelor de investiţii în agricultură şi pentru dezvoltarea mediului rural că rambursarea cheltuielilor eligibile,prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, se realizează fără întreruperi atât pentru beneficiarii privaţi, cât şi pentru cei publici,conform procedurilor de lucru aprobate şi a legislaţiei în vigoare.
Astfel, cererile de plată depuse on-line la AFIR, în vederea rambursării fondurilor europene, vor fi decontate de către Agenţie, ulterior verificării şi autorizării acestora, urmând acelaşi flux procedural ca şi în anul trecut.
„Toate sumele necesare rambursării cheltuielilor efectuate de către beneficiari sunt în acest moment asigurate, banii fiind deja în conturile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Aşadar, Agenţia este pregătită să proceseze în cel mai scurt timp solicitările de plată pe care le primeşte, condiţia fiind ca beneficiarii să respecte instrucţiunile de plată pe care le au la dispoziţie încă de la semnarea contractului”, a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al
AFIR.
De la sfârşitul anului 2018, depunerea şi autorizarea cererilor de plată se realizează on-line, prin intermediul modulului de plăţi, disponibil pe portalul www.afir.info. Procesul de simplificare procedurală şi de digitizare a actului administrativ, în relaţia cu solicitanţii de fonduri europene şi cu beneficiarii proiectelor finanţate prin PNDR 2020, va continua şi pe parcursul acestui an. În contextul apariţiei unor situaţii neprevăzute, beneficiarii sunt rugaţi să contacteze centrul de suport online, la adresa https://suport.afir.info/.
AFIR a decontat până în prezent,pentru proiectele de investiţii, plăţi în valoare de 2,63 miliarde de euro, din care 934 milioane de euro pentru proiecte de utilitate publică şi 1,7miliarde de euro pentru proiecte de investiţii în ferme, unităţi de procesare a produselor agricole şi pomicole, precum şi pentru investiţii non-agricole în mediul rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Dâmboviteanul Florin Tănase, declaraţie bizară: "Nu prea am fost dispuşi la efort"

Florin Tănase a făcut o declaraţie care lasă loc de interpretări în legătură cu perioada în care vicecam-pioana României a fost antrenată de Nicolae Dică, tehnician care a fost dat afară de la FCSB după eşecul „roş-albaştrilor” din meciul cu CFR Cluj, scor 0-2. Florin Tănase a lăsat să se […]