Published On: joi, ian. 31st, 2019

ADUNAREA GENERALĂ A CASEI DE AJUTOR RECIPROC A CLERULUI ŞI SALARIAŢILOR BISERICEŞTI

nichiduta.ro

La Târgovişte, a avut loc, marţi, 22 ianuarie 2019, Adunarea Generală a Casei de Ajutor Reciproc a Clerului şi Salariaţilor Bisericeşti din eparhia noastră.
Desfăşurată sub preşedinţia Înalt-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, la Centrul Eparhial din Târgovişte, întrunirea a avut ca obiectiv central prezentarea dării de seamă cu privire la activitatea desfăşurată în anul 2018.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţia Sa a apreciat importanţa deosebită a acestei instituţii atât financiare, dar şi filantropice şi misionare a Eparhiei noastre, care concentrează solidaritatea şi filantropia în comunitatea noastră locală, oferind membrilor ei ajutorul necesar pentru depăşirea unor probleme sau provocări, cu demnitate şi responsabilitate.
Întrunirea a fost inaugurată de Pc. Pr. Valeriu Gheorghe, preşedintele instituţiei, după care, sub coordonarea Pc. Pr. Ionuţ Ghibanu, Vicar Eparhial, au fost prezentate Contul de execuţie bugetară, Bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi Raportul Comisiei de Cenzori.
În finalul şedinţei, au fost dezbătute diverse probleme referitoare la activitatea instituţiei în anul 2019.
Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Târgoviştei are 1.096 membri titulari, iar, în anul 2018, a acordat 168 împrumuturi, în valoare de 2.219.000 lei.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro