Adrian Ţuţuianu, senator Pro România: Pentru Dragnea, PSD a fost doar un vehicul pentru exercitarea puterii personale

Senatorul Adrian Ţuţuianu (Pro România), a avut un comentariu extrem de acid vizavi de acţiunea fostului lider PSD Liviu Dragnea, care a depus în instanţă o cerere de intervenţie pentru anularea alegerii Vioricăi Dăncilă şi a lui Mihai Fifor la Congresul PSD în funcţiile de preşedinte, respectiv secretar general PSD:
„Nu ştiu cât de întemeiată este cererea, dar, dintr-o dată, constat că Liviu Dragnea şi-a adus aminte de Statutul partidului. Miar fi plăcut să-i fie la îndemână şi atunci când a coordonat direct execuţiile politice ale celor mai vocali contes-tatari interni: Ponta, Zgonea, Grindeanu, Ţuţuianu, Neacşu…
Pentru cei care mai aveau îndoieli sau motive de duioşie faţă de Liviu Dragnea, eu cred că astăzi s-au lămurit că, pentru el, Partidul Social Democrat n-a fost niciodată decât un vehicul pentru exercitarea puterii personale. Nu i-a păsat niciodată de nimeni din partid.
După ce a dus partidul într-o situaţie imposibilă (prin politicile promovate, prin oamenii promovaţi), Liviu Dragnea continuă şi astăzi, de acolo de unde este, opera de distrugere a celui mai mare partid politic din România (şi, de fapt, a Stângii româneşti). Măcar astăzi, locotenenţii lui, care erau precum hienele asupra celor care-l contestau pe stâpân, vor pricepe că n-au fost decât unelte în mâinile lui. Sunt părtaşi cu toţii la opera de distrugere a PSD şi poate că aceasta va fi o temă de meditaţie pentru întreaga clasă politică din România.”- a scris Adrian Ţuţuianu pe pagina sa de Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Primăria Târgovişte repetă tratamentele avio pentru combaterea insectelor de disconfort

Primăria Municipiului Târgovişte informează cetăţenii că, începând de astăzi şi până joi, 15 august 2019, în intervalul orar 06:00 – 09:00, se va efectua a treia acţiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi etc.) prin pulverizare aeriană, pe toată suprafaţa municipiului Târgovişte (inclusiv în cartierele Priseaca şi […]