Adrian Ţuţuianu, candidatul Pro România pentru Consiliul Judeţean. Priorităţi pentru infrastructura rutieră

Candidatul Pro România pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, senatorul Adrian Ţuţuianu, a prezentat principalele repere ale programului pentru dezvoltarea infrastructurii de drumuri, cu precizarea că vizează perioada următoare dar şi obiective pe termen lung, finanţabile din fonduri europene în exerciţiul financiar 2020-2027. Consideră Adrian Ţuţuianu, om cu o experienţă vastă în administraţia publică şi accesarea de fonduri europene şi guvernamentale, că realizarea inelului II de centură reprezintă singura şansă pentru dezvoltarea Municipiului Târgovişte şi comunelor limitrofe, într-o zonă metropolitană în adevăratul sens al cuvântului. Pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de o asociere între CNAIR, Judeţul Dâmboviţa, prin consiliul Judeţean, Municipiul Târgovişte şi comunele învecinate, prin consiliile locale.

Proiectul poate fi finanţat din fonduri europene, în exerciţiul financiar viitor dar, la momentul de faţă, există posibilitatea obţinerii finanţării pentru realizarea Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic.
Programul propus de Adrian Ţuţuianu include apoi realizarea de centuri rutiere ocolitoare pentru Municipiul Moreni şi oraşele Găeşti, Titu, Pucioasa şi Fieni. Consideră că şi aici este nevoie de implicarea Consiliului Judeţean, pentru că va fi nevoie şi de colaborarea cu alte UAT-uri. Pe lista de priorităţi rămân, fireşte, continuarea şi finalizarea demersurilor pentru realizarea proiectelor DN 7 şi DN 71, cu nenţiunea că DN 7 trebuie lărgit la patru benzi până la Găeşi. De interes vital pentru judeţ este finalizarea proiectului european pentru modernizarea DJ 720 -Moreni- Nisipuri – DJ 711 -Matraca – Băleni – Bujoreanca şi mai departe Lucianca -Niculeşti – Limită Jud. Prahova.
Pentru dezvoltarea staţiunii Padina Peştera, candidatul Pro România Dâmboviţa propune asfaltarea DJ 714 Glod -Sanatoriu – Zănoaga, asfaltarea DJ 714 A Moroieni -Gâlma – Brătei, în condiţiile în care vor fi reabilitate şi reintroduse în circuitul turistic taberele şcolare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Dâmboviţa : 309 locuri de muncă disponibile în această săptămână

La această dată, AJOFM Dâmboviţa înregistrează în baza de date 309 locuri de muncă, din care 24 pentru persoanele cu studii superioare, 226 care se adresează persoanelor calificate în diverse meserii şi 59 de posturi pentru muncitorii necalificaţi.Dintre posturile pentru absolvenţii de învăţământ superior menţionăm: administrator reţea, şef sector industria […]