Adrian Tutuianu, apel catre autorităţi: „Sprijiniţi orice investitor! Nu-l sufocaţi cu birocraţie inutila!”

„Cea mai mare provocare pe care o avem de trecut anul acesta este criza economică iminentă. Mă deranjează discursul iresponsabil al celor care văd totul în roz. Dacă ne minţim singuri, nu avem nicio şansă”, susţine senatorul Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte Pro România.
Pentru a argumenta, acesta a pus în oglindă câteva cifre relevante pentru situaţia din Dâmboviţa: la 15 martie – 89.443 contracte de muncă înregistrate; 3.908 contracte suspendate (pe motive diverse: creştere copil, cereri fără plată etc). La 12 mai, după două luni de criză epidemio-logică – 88.235 contracte de muncă înregistrate; 13.433 contracte suspendate (9.960 cu şomaj tehnic).

i a j /
„Imi e foarte limpede acum că România nu beneficiază de un management guvernamental suficient de inteligent încât să-şi dea seama că economia va salva ţara după pandemie, dacă n-o lăsăm să se prăbuşească. Din păcate, dincolo de restricţii şi limitări abuzive de drepturi şi libertăţi, nu am văzut nicio măsură activă pentru stimularea economică a antreprenorilor, niciun pachet de stimuli fiscali şi economici. Nicio protecţie a locurilor de muncă -şomajul tehnic n-a fost plătit nici după o lună şi jumătate de la instituirea stării de urgenţă. Ne împrumutăm foarte mult şi foarte scump, iar destinaţiile sumelor împrumutate sunt obscure.
In acest ritm, perspectivele nu sunt deloc încurajatoare. Mi-e greu să

înţeleg cum ia Guvernul decizii şi cu cine se consultă înainte. Din ce văd, cu oameni din zona de business sigur nu sau consultat. Am vorbit eu cu antreprenori şi cu managerii unor întreprinderi şi îngrijorarea lor e un semnal de alarmă: numărul de şomeri va creşte substanţial abia de acum încolo, iar criza economică pe care o întrevăd va fi dură, mai dură decât cea din 2009. E de neînţeles politica Guvernului de a ţine în continuare blocate sectoare întregi de activitate.
În acest ocean de obtuzitate guvernamentală, apelul pe care-l fac este către toate autorităţile publice: SPRIJINIŢI ORICE INVESTITOR! Ajutaţi-l, nu-l încurcaţi. Fiţi alături de el, nu-l sufocaţi cu birocraţie inutilă. Trebuie să înţelegem că orice loc de muncă nou creat în perioada următoare este vital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MINISTRUL STROE, NOI PRECIZĂRI DESPRE RELUAREA LIGII I

Ministrul Tineretului şi Sportului a anunţat că meciurile se vor desfăşura, după cum era de aşteptat, fără spectatori la început. Pe 1 iunie va fi anunţată data exactă când se va relua Liga 1.„Competiţia va fi posibilă în România atunci când epidemia ne-o va permite, pentru că acest virus a […]