Activităţi informativ-preventive, desfăşurate de poliţiştii din Dâmboviţa

Structura de prevenire a criminalităţii, în colaborare cu efective de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi sprijinită de poliţiştii de la proximitate din Târgovişte şi Moreni, au organizat o serie de întâlniri cu elevii din Târgovişte şi Moreni.
În cadrul sesiunilor de informare, poliţiştii au atras atenţia cu privire la riscurile la care se expun copiii atunci când folosesc articole nedestinate publicului larg.
De asemenea, poliţiştii le-au prezentat elevilor şi cadrelor didactice şi contravenţiile şi infracţiunile în legătură cu deţinerea, folosirea sau comercializarea obiectelor pirotehnice.
Totodată, au fost continuate activităţile de informare în cadrul proiectului „ATENŢIE! E VIAŢA TA!”, destinat prevenirii delincvenţei juvenile.Astfel, poliţiştii de la prevenire, studenţii de la Universitatea Valahia şi voluntarii Organizaţiei „Salvaţi Copiii” au transmis liceenilor mesaje preventive, i-au îndemnat să adopte un comportament responsabil, nonviolent şi să evite asocierea cu persoane cu potenţial infracţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Un nou val de ninsori, viscol şi polei, şi-a făcut simţită prezenţa în Dâmboviţa

In intervalul 14 decembrie, ora 23.00 -16 decembrie, ora 18.00, judeţul Dâmboviţa s-a aflat sub incidenţa avertizării de Cod Galben, caracterizat de ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă şi intensificări ale vântului. De asemenea, în intervalul 15 decembrie, ora 06.00 – 16 decembrie, ora 12.00, zona montană a judeţului […]