Published On: mie, Noi 8th, 2017

Acţiunile de protest ale BNS

După decizia Guvernului de a susţine în continuare transferul contribuţiilor sociale aproape exclusiv în sarcina salariaţilor, Blocul Naţional Sindical şi organizaţiile sala membre spun că vor continua calendarul protestelor anunţate în luna octombrie 2017, respectiv organizarea unor mitinguri la nivelul marilor oraşe din România.
Acţiunile de protest au ca temă centrală transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat dar vizează şi teme de interes pentru organizaţiile membre BNS, cum ar fi modificarea legii 62/2011 privind dialogul social sau construcţia autostrăzii Piteşti -Sibiu.
Între timp, peste 6.000 de salariaţi de la mai multe fabrici din judeţul Argeş au participat, marţi, la un miting organizat de Sindicatul Automobile Dacia, în faţa Casei de Cultură din Mioveni, aceştia protestând faţă de transferul taxelor şi impozitelor de la angajator la angajat.
Calendarul protestelor
Acţiunile de protest deja anunţate în intervalul de timp 06.11 – 15.11.2017 sunt: • Ieri, 07.11.2017, începând cu ora 13.00, peste 10.000 de membri de sindicat au protestat la Mioveni.
• Azi, 08.11.2017, începând cu ora 16.00, aprox 1.000 de membri de sindicat intenţionează să protesteze la Constanţa, în faţa sediului Prefecturii Constanţa.
• Joi, 09.11.2017, începând cu ora 15.00, aprox 1000 de membri de sindicat vor protesta la Oradea, în faţa sediului Prefecturii Bihor.
• Joi, 09.11.2017, începând cu 16.00, aprox 1500 de membri de sindicat vor protesta la Ploieşti, participanţii se vor aduna în jurul orei 16.00 la Gara de Sud din Ploieşti, de unde se va pleca în marş până la Prefectura Prahova, mitingul se va derula începând cu 16.30, în faţa sediului Prefecturii.
• Vineri, 10.11.2017, începând cu ora 14.00, aprox 1500 de membri de sindicat vor protesta la Timişoara, în faţa sediului Prefecturii Timiş.
• Miercuri 15.11.2017, începând cu ora 16.00, aprox 1000 de participanţi vor protesta la Cluj Napoca. (M.C.)

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente