Acţiuni privind asigurarea securităţii muncii în industria extractivă

Date:

Pe parcursul anului 2021, Inspecţia Muncii derulează o acţiune naţionlă de verificare, pe linia obligaţiilor angajatorilor de a implementa măsurile pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, care îşi desfăşoară activitatea la locurile de muncă din industria extractivă de suprafaţă.
Acţiunea este motivată de incidenţa accidentelor de muncă şi de gravitatea acestora şi urmăreşte verificarea modului de respectare de către angajatori a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, adoptarea unor măsuri de prevenire a căderilor de la acelaşi nivel, precum şi modul în care se aplică prevederile HG 1049/2006 privind cerinţele minime, pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de suprafaţă sau subteran.
Cele mai semnificative riscuri care se întâlnesc în acest domeniu sunt cele legate de echipamentele de muncă, incendiile provocate de blocarea benzilor transportoare şi a altor utilaje de transport a substanţelor minerale utile, cât şi ca urmare a subdimensionării cablurilor de alimentare a instalaţiilor cu energie electrică.
Pe parcursul anului trecut, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmboviţa a efectuat 22 de controale, la angajatorii din industria extractivă. În cadrul acestora, s-au constatat 51 de deficienţe, s-au dispus 51 de măsuri şi au fost sanţionate 19 societăţi, cu 48 de avertismente şi 3 amenzi în valoare de 8500 de
lei.
„Principalele neconformităţi constatate de inspectorii de muncă, în cadrul acţiunilor de control sunt: lipsa avizelor ISCIR pentru echipamentele de muncă de ridicare a sarcinilor, lipsa instruirii lucrătorilor privitor la riscurile locului de muncă, neacordarea echipamentelor de protecţie corespunzătoare riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, dar şi faptul că nu sunt menţinute libere căile de acces şi nu sunt stabilite măsuri de protecţie împotriva electrocutării prin atingere directă.
În contextul campaniilor de informare şi a creşterii gradului de conştientizare, tendinţa în ceea ce priveşte accidentele de muncă înregistrate în domeniul extractiv este una de scădere, astfel că, dacă în anul 2017, pe plan naţional, s-au produs 52 accidente de muncă, din care 4 mortale şi 48 soldate cu incapacitate temporară de muncă, anul trecut numărul a scăzut la 22, toate cu incapacitate temporară de muncă şi niciunul mortal.
Cele mai frecvente cauze care au generat producerea accidentelor de muncă în industria extractivă de suprafaţă şi subteran au fost: electrocutarea, nere-spectarea metodelor de exploatare, nere-spectarea termenelor de executare a operaţiunilor de mentenanţă, angrenarea lucrătorilor de către organe de maşini în miscare, căderi de la acelaşi nivel, surpări de talazuri”, a subliniat inspectorul şef al ITM Dâmboviţa, Marius Lixandru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

CNI va construi o bază sportivă lângă Complexul de Natație

În urma finalizării procedurilor de achiziții publice, în scurt...

28 de elevi jandarmi în stagiul de practică la Jandarmeria Dâmboviţa

28 de elevi din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri...