Autovehicule destinate transportului public de persoane şi marfă, controlate de poliţişti.
În perioada 12-18 octombrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa acţionează, pe raza judeţului, pentru verificarea respectării regulilor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitate de transport mai mare de 8 + 1 locuri şi a autovehiculelor destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române şi urmăreşte reducerea gradului de vic-timizare prin producerea unor accidente de circulaţie.
De asemenea, activităţile de control sunt organizate simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL). Exemplu:
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe Şoseaua Găeşti, de pe raza municipiului Târgovişte, un bărbat de 45 de ani, din localitatea Văcăreşti, în timp ce efectua transport de agregate minerale, respectiv zgură, cu un ansamblu de vehicule rutier, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
ACŢIUNEA TRUCK & BUS, la nivelul judeţului Dâmboviţa
Date: