Published On: joi, feb. 13th, 2020

Acţiunea TRUCK & BUS în judeţul Dâmboviţa

In perioada 10-16 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa desfăşoară activităţi în cadrul acţiunii TRUCK & BUS.
Astfel, poliţiştii vor verifica autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
In prima zi de acţiune, au fost controlate 86 de vehicule şi au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale.
Toate autovehiculele pentru transportul de persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării normelor rutiere, activităţile fiind desfăşurate simultan în toate statele membre ale UE. Controalele poliţiştilor au în vedere respectarea, de către şoferii profesionişti, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, funcţionarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport. Controalele vizează şi respectarea limitei maxime admise a vitezei, a greutăţii mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum şi respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>