ACŢIUNEA” SEATBELT”

Timp de o săptămână, Direcţia Rutieră a organizat, la nivel naţional, acţiunea „Seatbelt”, pentru verificarea folosirii centurilor sau dispozitivelor de siguranţă omologate.
Aceasta se înscrie în Programul Operaţiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL) şi s-a desfăşurat simultan pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.
În perioada de referinţă, poliţiştii au acţionat conform obiectivelor stabilite la nivel european, urmărindu-se, totodată, respectarea normelor rutiere privind utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, precum şi cele privind utilizarea căştilor de protecţie omologate.
Astfel, în cadrul acţiunilor, poliţiştii au controlat 87.039 de autovehicule şi au aplicat 49.635 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 15.970 de sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către adulţi, 202 sancţiuni pentru nefolosirea centurii de siguranţă de către copii/lipsa dispozitivelor de siguranţă omologate, 23 de sancţiuni pentru nefolosirea căştilor de protecţie şi 1.010 sancţiuni pentru folosirea telefoanelor mobile de conducătorii de autovehicule pe timpul deplasării pe drumurile publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, deşi nu deţinea permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au depistat, pe raza localităţii Ocniţa, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a […]