ACŢIUNEA „FOC DE ARTIFICII”, LA FINAL

Peste 74 de tone de articole pirotehnice, în valoare de peste 2.200.000 de lei, au fost au indisponibilizate, peste 1.100 de infracţiuni au fost constatate şi 342 de sancţiuni
contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, în cadrul acţiunii naţionale „Foc de Artificii”. Din cauza nerespectării legislaţiei privind articolele pirotehnice, 112 persoane au suferit vătămări.
Poliţia Română a desfăşurat, în perioada 18 noiembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, acţiunea naţională „Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Poliţiştii au derulat peste 1.200 de activităţi de prevenire în şcoli, au controlat 972 de persoane fizice şi juridice autorizate şi au efectuat 2.679 de acţiuni şi controale în complexe, pieţe şi alte obiective. Astfel, au fost depistate 1.087 de persoane fizice şi juridice neautorizate, fiind constatate 1.119 infracţiuni şi aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 570.000 de lei.
De asemenea, au indisponibilizate, în vederea confiscării, 74.583 kg. de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 şi P1, în valoare de 2.265.265 de lei şi au fost retrase 6 autorizaţii.
Din cauza nerespectării legislaţiei privind articolele pirotehnice, 112 persoane au suferit vătămări (91 rănite de petarde), una dintre ele decedând, în 5 situaţii au fost produse incendii, iar în alte 2 cazuri au fost distruse bunuri.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au cooperat nemijlocit cu specialişti din cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale -inspectoratele teritoriale de muncă şi Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
Comercializarea către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege a articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
În contextul apariţiei pe piaţa românească a articolelor pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1, facem precizarea că acestea nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea lor fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau alte categorii profesionale care utilizează aceste articole pirotehnice în scop tehnic.
În fapt, aceste articole pirotehnice anterior erau încadrate în categoriile de risc F2 şi F3, fiind destinate uzului profesional datorită periculozităţii deosebite, iar ulterior au fost certificate pentru introducere pe piaţă pe baza scopului declarat (combaterea atacului animalelor sălbatice).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Serdanu - tradiţii deosebite de Bobotează

Din punct de vedere calendaristic, Botezul apelor sau Boboteaza reprezintă încheierea ciclului celor 12 zile ale Sărbătorilor de Iarnă, care încep pe 25 decembrie, cu Naşterea Domnului. 6 ianuarie este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos, iar legenda spune că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, […]