ACŢIUNE PENTRU VERIFICAREA DEŢINĂTORILOR DE VALORI

Peste 3.800 de unităţi deţinătoare de valori au fost verificate de poliţişti, în perioada 931 decembrie 2019. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 650 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 1.000.000 de lei. Sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică, poliţiştii au acţionat la nivel naţional, în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului.
Activităţile de control şi evaluare s-au realizat asupra deţinătorilor de valori şi prestatorilor serviciilor de profil şi au urmărit prevenirea depozitării valorilor în spaţii nesecurizate şi a realizării de transporturi de valori cu personal şi mijloace de transport care nu îndeplinesc cerinţele legale, precum şi verificarea planurilor de pază ale transporturilor de valori aprobate. Astfel, în perioada 9-31 decembrie 2019, peste 500 de poliţişti au acţionat, în medie, zilnic, fiind verificate peste 3.800 de obiective (centre comerciale, centre de procesare a valorilor monetare, staţii de distribuţie a carburanţilor, casierii, autovehicule de transport valori).
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 562 de sancţiuni contravenţionale pentru neregulile constatate în domeniul locurilor de depozitare a valorilor, în valoare de aproape 860.000 de lei şi alte 89 de sancţiuni pentru neregulile constatate în domeniul transporturilor de valori, în valoare de 136.500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Exerciţiu - "Miercurea Alarmelor"

Astăzi, în intervalul orar 10:00 -11:00, vor fi acţionate echipamentele din cadrul sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă judeţean. Prin modul de acţionare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm opinia publică asupra necesităţii […]