Acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi a furturilor de animale şi metale feroase şi neferoase

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu efective de la Secţia nr. 6 Poliţie Rurală Moreni, au organizat o acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi a furturilor de animale şi metale feroase şi neferoase.
La activitate au participat şi efective de jandarmi. În urma activităţilor din teren, poliţiştii au legitimat 42 de persoane, au controlat 36 de vehicule şi au aplicat 31 de sancţiuni contravenţionale.
Valoarea totală a amenzilor se ridică la 5.900 de lei.
Din totalul amenzilor, 16 au fost pentru neportul centurii de siguranţă, 4 pentru indisciplina pietonală, 3 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege şi 3 pentru opriri în locuri neper-mise.
Alte 3 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 şi 1 la Legea nr. 171/2010.
De asemenea, în cursul zilei trecute, poliţiştii de la Secţia nr. 3 Poliţie Rurală Butimanu au surprins în flagrant doi bărbaţi în timp ce tăiau fără drept material lemnos de esenţă stejar.
Lemnul a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Răcari, iar pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 privind Codul Silvic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa are un nou director general, Crăciun Cornel

Începând cu data de 14.02.2019, a fost numit să exercite mandatul de Preşedinte-Director General al Casei de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, dr.jr. Crăciun Cornel -Director Executiv Relaţii Contractuale. Crăciun Cornel îşi desfăşoară activitatea de director executiv Relaţii Contractuale din anul 2001. În intervalul 1999-2001 domnul dr. jr. Crăciun Cornel a […]