Acordarea zilelor libere pentru părinţii din familiile monoparentale care îşi supraveghează copiii, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice

Comisia de Muncă a adoptat o serie de amendamente transmise de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru a modifica şi completa OUG
nr.1 47/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
„Am remarcat că reglementările referitoare la acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice se aplicau neunitar în cazul familiilor monoparentale, respectiv că unii angajatori acordau zile libere sau majorare salarială, iar alţii nu. Pentru a îndrepta aceste situaţii, am transmis o serie de amendamente care astăzi au fost adoptate. De asemenea, angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţi din penitenciare şi personal din unităţile sanitare publice vor putea opta pentru zile libere sau pentru majorarea salarială de 75% din salariul de bază”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
Astfel, pentru reglementarea unitară a situaţiei familiilor monoparentale, s-a stabilit că părintele care solicită zile libere sau majorarea salarială nu mai are nevoie de declaraţia celuilalt părinte, dacă acesta există/este declarat.
În situaţiile în care aceste drepturi s-au acordat, sumele plătite nu constituie debite şi nu se recuperează.
O altă modificare vizează angajaţii din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice, care vor putea să solicite fie acordarea zilelor libere plătite fie majorarea salarială de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare.
Având în vedere modificările propuse de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii pentru desfăşurarea cursurilor, reglementarea a fost adaptată astfel încât numărul zilelor libere care se acordă sau numărul de zile aferente majorării salariale se va stabili în funcţie de perioada prevăzută de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, ori de decizia conducerii unităţilor/instituţiilor de învăţământ în cazul în care limitarea sau suspendarea activităţilor didactice se stabileşte ca urmare a apariţiei cazurilor de îmbolnăvire în unitatea de învăţământ/de educaţie timpurie antepreşcolară.
Dacă limitarea sau suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor este stabilită prin decizia conducerii unităţilor sau instituţiilor de învăţământ, aceasta trebuie comunicată părinţilor în maximum 24 ore de la emitere, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare, pentru ca părinţii să o poată depune, în copie, la angajator, în vederea solicitării zilelor libere sau a majorării salariale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Structura anului şcolar 2021 - 2022, organizarea testelor de antrenament şi a simulărilor examenelor naţionale

Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 vor începe luni, 13 septembrie 2021. Decizia este prevăzută în ordinul ministrului Educaţiei nr. 3.243/5 februarie 2021, publicat în Monitorul Oficial de marţi, 16 februarie2021.Potrivit acestui document, anul şcolar 2021 – 2022 începe la data de 1 septembrie 2021 şi se structurează pe două […]