Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie

masiniComercianţii de autoturisme la mâna a doua îşi văd serios ameninţate profiturile, dacă nu chiar „afacerile”, odată cu introducerea aşa numitului „timbru verde”, menit să înlocuiască hulita taxă de primă înmatriculare. La adăpostul anonimatului, câţiva dintre cei care îşi fac veacul prin parcările transformate în târguri auto în miniatură au fost de acord că, în principiu, „taxă, timbru înseamnă acelaşi lucru, adică bani daţi la stat”. S-au schimbat însă radical opţiunile, întrucât – ne-a explicat unul dintre „dealeri” -noua formulă încurajează aducerea în ţară şi înmatricularea autoturismelor cu motorizare euro 2 sau euro 3, a căror vechime le încadrează din start în categoria rablelor: „Noi am adus mai multe maşini aproape noi, euro 4 şi euro 5, a căror înmatriculare este acum mai scumpă cu până la 2-300 de euro. Sunt maşini foarte bune, dar pe care şi le permit mai puţini clienţi. Acum, că s-a redus atât de mult taxa pentru maşinile vechi, în funcţie de anul fabricaţiei, piaţa se va schimba. Clienţii vor cere maşini euro 2, euro 3, a căror înmatriculare duce aproape cât preţul maşinii, dacă nu chiar mai mult. Pierdem bani, pentru că trebuie să mai lăsăm la preţ, să scăpăm de maşinile pe care le avem”. Aşadar, s-au iscat deja controverse, dar un lucru este sigur: cei care au plătit taxa de primă înmatriculare, într-o formă sau alta, nu vor mai plăti şi pentru timbrul verde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Organigramă mai puţin stufoasă la Primăria Moreni

Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni, ne-a precizat că a fost aprobată externalizarea unor activităţi în folosul comunităţii. Acest obiectiv este atins prin transformarea Serviciului de dezvoltare, din cadrul primăriei, în societate comercială cu acţionar unic Consiliul Local Moreni. „Prin această schimbare avem o organigramă mai suplă la primărie şi noua […]