Absolvenţii care se angajează în perioada de şomaj vor primi timp de şase luni bani de la stat

I.B.

ajofmConform legilor în vigoare, cei care nu reuşesc să se angajeze în maximum 60 de zile de la absolvirea unei instituţii de învăţământ au dreptul la indemnizaţie de şomaj. Mai mult, dacă absolvenţii se vor angaja, atunci vor beneficia timp de şase luni de o sumă egală cu valoarea ajutorului de şomaj.
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ, precum şi absolvenţii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, beneficiază de o primă de încadrare de 500 lei, dacă se angajează pe o perioadă de cel puţin 12 luni. În schimb, dacă nu reuşesc să se încadreze în muncă în 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, atunci tinerii vor primi indemnizaţie de şomaj, în cuantum de 250 lei pe luna, timp de 6 luni.
Mai mult de-atât, dacă pe parcursul celor 6 luni reuşesc să se angajeze, tinerii vor beneficia de încă o facilitate de la stat. Astfel, conform reglementărilor în vigoare, în situaţia în care se angajează în perioada de acordare a indemnizaţiei, ei vor beneficia de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
„Drepturile prevăzute se acordă absolvenţilor care îşi menţin raporturile de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 12 luni de la data angajării”, ne-a declarat Constanţa Anghel, director AJOFM Dâmboviţa. Dacă raporturile de muncă încetează înainte de împlinirea a 12 luni, atunci angajatul va restitui integral prima de încadrare.
Pe de altă parte, nu beneficiază de aceste drepturi: absolvenţii care la data absolvirii studiilor aveau raporturi de muncă sau de serviciu; absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani; absolvenţii care la data solicitării dreptului urmează o formă de învăţământ; absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă; absolvenţii pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată, iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează.
Mai mult, prima de încadrare se dublează pentru cei care îşi găsesc un loc de muncă situat la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu şi ajunge să fie chiar de 7 ori mai mare (3.500 lei) în cazul în care persoanele îşi schimbă domiciliul pentru a munci.
Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

AŞTEPTATA CU INTERES LIGA A 3-A SE APROPIE DE START...

În sfârşit după o vară fierbinte la propriu şi la figurat, F.R.F. a stabilit că este timpul să pornească caravana fotbalului naţional din Liga a 2-a şi a 3-a. Aşadar, pe 30, respectiv 29 august 2014, va lua startul noua ediţie 2014-2015. Până la urmă cu greu F.R.F. a reuşit […]