A patra zi a campaniei „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, dedicată violenţei în familie

Poliţiştii din cadrul Centrului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii de proximitate au organizat o masă rotundă pentru marcarea celei de-a patra zi a campaniei „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, prilej cu care au fost dezbătute aspecte privind violenţa în familie.
La activitate, intitulată „Violenţa nu rezolvă problemele familiei”, au participat şi specialişti de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, Direcţia pentru Asistenţă Socială Târgovişte, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Tribunalul Dâmboviţa, Organizaţia Salvaţi Copiii, Arhiepiscopia Târgovişte, ANES Dâmboviţa şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dâmboviţa.
Scopul a constat în identificarea principalelor probleme din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copiilor şi a femeilor, sensibilizarea comunităţii cu privire la protejarea şi apărarea drepturilor acestora, a valorilor familiale, dar şi identificarea celor mai potrivite metode pentru a preveni violenţa în familie.
Totodată, poliţiştii de proximitate şi cei de la posturile de poliţie au organizat întâlniri interactive cu elevii din judeţ. Au fost discutate cu precădere subiecte privind violenţa în mediul familial, identificarea formelor de violenţă, cauzele, efectele, modalităţile de semnalare, rolul instituţiilor implicate în soluţionarea cazurilor de violenţă intrafamilială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Poliţiştii şi pompierii dâmboviţeni, oaspeţii prichindeilor de la Grădiniţa Nr. 8 "Rază de Soare" din Târgovişte

Cum să devii poliţist sau pompier şi în ce fel se acordă primul ajutor, acestea au fost doar câteva dintre „lecţiile” pregătite pentru prichindeii de la Grădiniţa Nr. 8 „Rază de Soare” din Târgovişte în săptămâna de activităţi extraşcolare „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Joi, pentru câteva […]