Published On: mar, Iul 4th, 2017

A.P.I.A. începe controlul pe teren pentru producătorii agricoli care au depus cereri unice de plată în 2017

În luna iulie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va începe acţiunea de control pe teren pentru producătorii agricoli care au depus cereri unice de plată în agricultură. În cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii APIA – Centrul Judeţean Dâmboviţa ne-au informat că, momentan, nu se poate preciza nici numărul de fermieri care vor fi controlaţi şi nici nu se cunoaşte identitatea lor.
„Procedura de selecţie în vederea eşantionării pentru controlul pe teren este o activitate complexă şi presupune mai multe etape. S-au făcut aproximativ 230 de vizite în teren la solicitarea fermierilor care au declarat parcele în afara blocurilor fizice pentru reconfigurarea acestora. Concomitent cu acestea s-a desfăşurat şi controlul preliminar, o procedură prin care se elimină cât mai multe neconformităţ din cererile de plată. Concret, programul electronic în care sunt procesate cererile de sprijin generează notificări pentru fermierii implicaţi în cazuri de suprapunere sau spradeclarare. Aceste notificări au fost înmânate fermierilor pentru a analiza fiecare caz şi pentru a solicita modificări acolo unde este cazul. Funcţionarii Centrului Judeţean Dâmboviţa au întâlnit 4790 de fermieri pentru care au întocmit şi operat în baza de date formulare de modificare ale declaraţiilor de suprafaţă.”, s-a precizat în cadrul conferinţei de presă.
De asemenea, în luna iunie a avut loc instruirea personalului din centrele locale şi judeţene care va fi implicat în activitatea de control pe teren şi au fost luate toate măsurile pentru încadrarea în termenele prevăzute de Ordinul MADR nr. 18/03.02.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a ajutoarelor tranzitorii care se aplică în agricultură – adică în perioada iulie -octombrie se va efectua controlul la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la control pe teren, iar controlul pentru obligaţii specifice, în iarna sau în primăvara anului următor.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>