A murit cea care a pus bazele Angliei moderne, Margaret Thatcher, Doamna de Fier

Margaret_ThatcherPuţini oameni s-ar putea lăuda că au influenţat destinul istoric al propriei lor naţiuni, dar şi pe cel al naţiunilor cu care s-au intersectat pe traseul lor politic. Una dintre aceste persoane a fost Margaret Hilda Thatcher, născută Roberts, care a văzut lumina zilei în data de 13 octombrie 1925, în localitatea Grantham, comitatul Lincolnshire, în camera aflată deasupra băcăniei tatălui său, Alfred Roberts, ce-a rămas toată viaţa în acest târguşor patriarhal ce păstra chiar şi-n secolul al XX-lea moravurile şi atmosfera din epoca victoriană. Unul dintre bunicii săi era galez, de meserie pantofar de lux, celălalt, irlandez, ceferist. Dar ascendenţa sa irlandeză nu o va împiedica, mai târziu, politic vorbind, să fie dură cu irlandezii. Rudele au spus despre ea că e singura ce-a moştenit cel mai mult de la bunicii săi gustul pentru dialog şi temperamentul la nevoie certăreţ, ceea ce a ajutat-o să-şi construiască cariera politică. Dar până atunci, fetiţa Margareta nu ieşea din cuvântul mamei sale, Beatrice, croitoreasă, şi a surorii sale mai mari, Muriel.
O fată cuminte
Margaret a avut o copilărie banală de copil cuminte, care-şi petrecea viaţa între mersul la şcoala particulară pe care o frecventa, biblioteca publică, cele două slujbe religioase duminicale, lecţiile de pian şi lecturile obligatorii. Mersul la biserică din localitate se datora tatălui său, benevol predicator laic de orientare metodistă, pe care-l admira foarte mult. Aşa cum va spune mai târziu Margaret, erau o familie de metodişti educată să fie ordonată, precisă în tot ce face şi intransigentă. Tatăl este cel ce s-a ocupat mai mult de educaţia morală şi comportamentală a lui Margaret, inoculându-i principii la care nu a renunţat niciodată: integritate, loialitate, perseverenţă, respect pentru valoarea celorlaţi, asumarea individuală a responsabilităţii, obişnuinţa de a conta doar pe ea însăşi, groaza de lucrul făcut la întâmplare, spiritul parcimonios, respingerea oricărei forme de extravaganţă şi plăcerea de a munci. Adolescentă, Margaret ţinea contabilitatea băcăniei, aranja marfa pe rafturi sau îşi ajuta mama să calce rufele.
în schimb, tatăl său, Alfred, autodidact, îşi împărţea timpul între băcănie şi pasiunea sa: educaţia. Dacă ar fi moştenit o avere considerabilă, n-ar fi fost nici negustor, nu s-ar fi băgat în politică, ci ar fi deschis o şcoală particulară. Dar, neavând suficiente resurse materiale, a compensat citind foarte mult şi modelând firea fetei sale mai mici. Totuşi, într-o oarecare măsură, viaţa l-a recompensat pe Alfred, reuşind să fie consilier local, iar apoi primar al oraşului Grantham. Din acel moment, având exemplul viu al tatălui, lui Margaret a început să-i placă viaţa publică şi activitatea politică. Odată cu trecerea timpului, din cauza condiţiei sale sociale şi materiale, este obligată să studieze tot mai mult şi obţine o bursă la Colegiul Somerville din Oxford, pe care-l termină obţinând licenţele în chimie şi literatură engleză. în perioada colegiului îşi diversifică lecturile, Kipling devenind scriitorul ei preferat. De altfel, a cumpărat în total 30 de volume cu scrierile lui Kipling, pe care le-a legat cu mare grijă. A mai fost fascinată şi de lucrări de non-ficţiune, în special de „Drumul servituţii”, scrisă de Friedrich von Hayek, considerată biblia neoliberalismului economic, care, ulterior, va deveni cartea sa de căpătâi.
Chimista intră în politică
Totuşi, fiindcă provenea din rândul micii burghezii, Margaret nu se simţea chiar în largul său în mediul de viaţă al Oxfordului, unde a avut de-a face cu privilegiaţii societăţii engleze despre care se spunea că s-au născut doar pentru a guverna. De multe ori s-a simţit jignită de către copiii nobilimii ereditare. Din această cauză, a apărut în sufletul fetei bursiere dorinţa arzătoare de revanşă faţă de moştenitorii de privilegii sociale. De fapt, din cauza experienţei Oxford, Margaret a avut mereu o atitudine de neîncredere faţă de elite şi intelectuali. De altfel, primul pas făcut pentru a le da peste nas celor de-au jignit-o a fost să devină membră a Asociaţiei studenţilor conservatori. De cum a devenit prim-ministru, până la urmă nu s-a putut abţine şi i-a tratat pe reprezentaţii vieţii culturale engleze ca pe o adunătură de curci plouate. în scurt timp, aceeaşi atitudine o va avea şi faţă de reprezentanţii Bisericii Anglicane. Dar replica nu s-a lăsat aşteptată. Cercuri tot mai largi de artişti şi scriitori, când li se cerea public părerea despre ea, spuneau pe un ton dispreţuitor: „A, femeia aia!”. Ca un ultim afront, Universitatea Oxford va refuza să-i acorde titlul de doctor honoris causa, prin tradiţie acordat, în timpul vieţii, tuturor persoanelor care au fost prim-miniştri.
între 1947 – 1951, Margaret lucrează ca cercetător chimist, specializată în plastic şi adezive. La 25 de ani, este aleasă candidat conservator în circumscripţia Dartford, considerată fortăreaţa laburiştilor în comitatul Kent. Eşuează de două ori, în 1950 şi 1951. în decembrie 1951 se mărită cu Denis Thatcher, al doilea om important din viaţa sa după tatăl ei. Conform standardelor sociale ale epocii, s-a spus că această căsătorie era cu mult peste standardul condiţiei lui Margaret. Când l-a cunoscut, Denis era divorţat, cu zece ani mai mare decât ea. Moştenise o fabrică de vopsele cu mult înainte de a conduce compania petrolieră Burmah-Castrol, juca golf, era conservator de modă veche, a avut bunul simţ de-a încuraja ambiţiile politice ale lui Margaret, noua sa soţie, căreia, în curând, îi va spune „patroana”. De altfel, după decesul acestuia, survenit în 2003, câte zile a mai trăit, până în 7 aprilie 2013, Margaret nu s-a putut obişnui cu ideea că soţul ei este mort.
Tot din 1951, Margaret începe să studieze dreptul, devenind avocată specializată în drept fiscal. în 1953 naşte doi gemeni, Carol şi Mark, de creşterea cărora se ocupă personal până în 8 octombrie 1959, când revine în viaţa politică, intrând în Camera Comunelor, după ce a fost aleasă în circumscripţia Finchley, o periferie londoneză locuită de lumea bună. Prim ministrul Harold Macmillan îi oferă o trambulină pentru cariera ei politică, punând-o să se ocupe de pensionari. Modul în care va rezolva toate problemele sociale ale pensionarilor va impresiona pe toată lumea, conservatori şi laburişti, deopotrivă. între 1964 şi 1970, ocupă diferite posturi neimportante în guvern.
Experienţa urii
Dar vine din nou şi clipa puterii. Prim ministrul Edward Heath o pune pe Margaret Thatcher ministru al Educaţiei. în 1972, aplicând ca la carte consemnul Trezoreriei, suprimă distribuirea gratuită, zilnică, a laptelui pentru elevi. lmediat este huiduită. Se lansează primul slogan plin de ură la adresa sa: „Ai furat laptele copiilor”. Pe nedrept, deoarece, suprimând distribuirea gratuită a laptelui, a putut să obţină creşterea bugetului alocat Educaţiei. Mai mult chiar, influentul „The Sun” o desemnează drept „femeia cea mai antipatică a anului”.
Dar, în 1975, va da cea mai mare bătălie politică a vieţii sale. Un puternic vânt de dreapta suflă peste Partidul Conservator, ce caută disperat un succesor pentru Edward Heath, care cu greu se mai menţinea la putere. După ce ezită de câteva ori, Margaret Thatcher ia taurul de coarne şi-l informează pe liderul partidului, Edward Heath, că va candida la funcţia de şef al partidului. Acesta, fără să-şi ridice ochii din hârtiile pe care tocmai le citea, îi spune sec: „Nu vei reuşi. Pierzi vremea degeaba”. Dar îl va bate din primul tur, pe 11 februarie 1975. Este o victorie de două ori importantă pentru Margaret Thatcher: politică şi morală, deoarece a reuşit să treacă de bariera ce despărţea elita tory de restul lumii politice. Astfel, Margaret Thatcher devine lidera opoziţiei, aflân-du-se deja în anticamera puterii. A vâslit mult împotriva curentului, dar a meritat. Acum, nu-i mai rămânea decât să declanşeze atacul general. Să pornească artileria grea a sloganurilor sale politice. „Jos cu socialismul, marele duşman al societăţii engleze!”, „Jos cu statul tiranic, trăiască liberalismul economic!”, „Să spunem «nu» egalitarismului care, în numele democraţiei, îi împiedică pe cei ce merită să câştige cât li se cuvine!”, „Să-i încurajăm pe cei ce muncesc, nu pe cei ce trag mâţa de coadă!”. Margaret Thatcher dovedeşte în felul acesta că are mintea liberă de prejudecăţi sociale şi politice. Are limba tot mai ascuţită şi, pe măsură ce campania înaintează, îşi perfecţionează din mers sloganurile. Dar cel mai mult va câştiga din momentul în care începe să-şi exprime tot mai sincer convingerile sale. „The Sun”, care n-a avut-o niciodată la suflet, notează: „Crede ce spune, spune ce gândeşte… E groaznic: va câştiga”.
în Parlament, „Prea onorabila Lady”, cum îi spunea presa vremii, face zob guvernul Callaghan, prin luările sale de cuvânt. Se vede totuşi că este emotivă, uneori vulnerabilă, sensibilă la atacurile la propria sa persoană, dar nu stă pe gânduri când trebuie să riposteze. în iureşul luptei politice, uneori îşi pierde stăpânirea de sine, îşi scoate adversarii din sărite, îi calcă-n picioare, îi umileşte. S-a dus vremea contrelor molcome de pe vremea lui Churchill şi asta începe să placă englezilor, îi fascinează: o femeie, în Parlament, nu oriunde, îi pune pe bărbaţi cu botul pe labe. Trăsnet ! Uneori se lasă purtată de val. într-o zi, se compară cu ursoaica descrisă de Kipling, „mai periculoasă decât masculul speciei sale”. Alteori a spus în public: „îmi fac o părere despre oameni în zece secunde şi rar mi se-ntâmplă să mă răzgândesc”. Uneori are discursul cu nuanţe mistice, asemenea lui Jeanne d’Arc: „Dacă ai un mesaj către oameni, trebuie să-l propovăduieşti”. l s-a-ntâmplat chiar să vorbească în Parlament de parcă ar fi fost un profet din Vechiul Testament. întotdeauna, în politică, a dovedit că lupta, competiţia, victoria au fost crezul său. Mereu a dispreţuit consensul. A avut prieteni pe care i-a ajutat. A avut duşmani cu care s-a luptat. Nu a acceptat niciodată compromisul dintre bine şi rău. „Am intrat în politică fiindcă ştiam că binele învinge până la urmă”, a declarat odată în public. A reuşit să-şi elimine rivalii din cadrul partidului, punându-şi în locul lor aliaţii. A ştiut să-şi însufleţească adepţii. A ştiut să-i facă pe conservatori să-şi recâştige încrederea în ei. A ştiut să triumfe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Zeci de infracţiuni, constatate de jandarmii dâmboviţeni

In luna martie, Jandarmeria Dâmboviţa a desfăşurat 1.067 de misiuni, independent şi în cooperare cu Poliţia, au constatat 49 de infracţiuni şi au aplicat 195 de avertismente scrise şi 248 de amenzi contravenţionale, în valoare de 71.800 lei. Acţiunile s-au derulat în zonele de interes operativ din mediul urban şi […]