Published On: mar, Apr 22nd, 2014

A fost semnat contractul de lucrări „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare Găeşti”

gaestiUn eveniment de bun augur pentru comunitatea locală a avut loc, la Primăria Găeşti, chiar în Vinerea Mare. Este vorba despre semnarea contractului de lucrări „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare Găeşti” – în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa” -cofinanţat de Uniunea Europeană, din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu, Ninel Cimpoacă, director general interimar al Companiei de Apă, Dan lacobuţă, primarul oraşului Găeşti, Jean Marinescu şi Gbriel Grozavu, vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean şi, bineînţeles, reprezentanţii constructorului.
Cu prilejul încheierii contractului, preşedintele Adrian Ţuţuianu dar şi primarul Dan Iacobuţă şi-au exprimat speranţa că, până la sfârşitul anului viitor, nu vor mai fi probleme cu alimentarea cu apă la Găeşti.
„Prin acest proiect – a precizat la rândul său directorul general interimar, Ninel Cimpoacă – aducem, cu siguranţă, o îmbunătăţire a calităţii vieţii în Găeşti”.
Contractul presupune reabilitarea reţelei de canalizare menajeră pe o lungime de 4,31 km, extinderea reţelei de canalizare menajeră cu 25,26 km, construirea a opt staţii noi de pompare apă uzată şi reabilitarea conductei de refulare de la staţia de pompare existentă, pe o lungime de 3,92 km.
Valoarea contractului este de 29,93 milioane de lei, iar finanţarea este asigurată în proporţie de 76,8% din fonduri europene, prin POS Mediu.
După semnarea contractului a avut loc şi o vizită în teren la două obiective realizate în cadrul contractului „Lucrări la sursele de apă şi staţiile de euprare Găeşti şi Titu”, cu o valoare de 37 milioane de lei. A fost urmărit stadiul execuţiei rezervoarelor din zona centrală a oraşului şi s-a mers la şantierul viitoarei staţii de euprare, lucrare deosebit de complexă.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>