A fost relansată licitația pentru modernizarea DN 71 Bâldana – Târgoviște

0 0

CNAIR a relansat licitația pentru modernizarea DN 71 Bâldana – Târgoviște, de această dată cu un contract de aproape un miliard de lei pe un tronson de 44 de kilometri. ” Am promis, se realizeză! Au fost scoase la licitație proiectul tehnic și execuția lucărilor pentru DN 71 Bâldana – Târgovişte – Sinaia.  Vorbim de lărgire la 4 benzi a tronsonului Bâldana-Târgoviște, dar și modernizarea traseului Târgoviște-Sinaia. Valoarea proiectului se ridică 976.963.755,99 lei. Deschiderea ofertelor celor care vor participa la această licitație este programată pentru data de 10.03.2022.”, a anunțat președintele CJ, Corneliu Ștefan

Pe 27 decembrie, vicepremierul Sorin Grindeanu anunța la Târgoviște calendarul pentru cele două sectoare ale DN 71. „În data de 7 ianuarie 2022, se transmite către validare licitaţia de proiectare şi execuţie. Depunerile de oferte se vor face până în 21 martie, evaluarea până în 21 iunie, iar noi credem că vom comunica rezultatul procedurii de atribuire, în funcţie de contestaţie, în august 2022. E un proiect pe care ţin foarte mult să îl realizăm (…). Pe sectorul doi, Târgovişte-Sinaia, avem termen limită de depunere a ofertei 15 ianuarie 2022. În principiu ar trebui să semnăm acest contract, proiectare plus execuţie, dacă nu avem contestaţii, la jumătatea lunii martie”, preciza Grindeanu.

Valoarea contractului pentru proiectarea și modernizarea celor 44 de kilometri ai segmentului Bâldana – Târgoviște este cuprinsă între 860 și 970 de milioane de lei, iar durata este de 3 ani pentru proiectare și execuție și cel puțin 5 ani pentru garanție. „Obiectul contractului il reprezinta proiectarea si executia lucrarilor pentru „Modernizare DN71 Baldana – Targoviste – Sinaia, km 0+000 – km 44+130 largire la 4 benzi de circulatie si km 51+041 – km 109+905 drum la doua benzi” Sector 1: Baldana – Targoviste km 0+000 – km 44+130 largire la 4 benzi de circulatie, in lungime de 44,13 km pentru Sectorul 1”, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Ofertele pot fi depuse până la data de 10 martie 2022.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Târgoviște: Creșa nr. 2 se extinde cu 1000 de metri pătrați

Lucrările de modernizare și extindere sunt finanțate prin PNDL, termenul de finalizare a proiectului fiind în toamna viitoare. Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu și administratorul public Gabriel Boriga au fost marți pe șantierul de la Creșa nr. 2, unde este în execuție un proiect […]