A FOST INAUGURATĂ CANTINA SOCIALĂ A ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Săptămâna trecută, miercuri, 25 aprilie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de Părintele Vicar Eparhial şi Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial, a inaugurat Cantina Socială a Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Evenimentul a fost deschis de Pc. Pr. Dr. lonuţ Ghibanu, Vicar Eparhial, care a evidenţiat rolul social-filantropic şi misionar al acestui aşezământ, după care Pc. Pr. Leonte Sumedrea, directorul Cantinei, a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru încrederea de a-i acorda responsabilitatea administrării aşezământului.
In cuvântul Său, Înaltul Ierarh a vorbit despre necesitatea sprijinirii semenilor noştri aflaţi în nevoie, ca mărturie a iubirii, comuniunii şi solidarităţii creştine, dar şi pentru a-i îndemna pe cât mai mulţi să urmeze acest exemplu filantropic. Ajutorarea aproapelui este forma concretă de manifestare a iubirii faţă de Dumnezeu şi de promovare autentică a valorilor evanghelice, din punct de vedere practic.
După aceea, în semn de comuniune şi de solidaritate, Înaltpreasfinţia Sa a rămas împreună la prânz cu toţi beneficiarii cantinei.
Precizăm că această instituţie social-filantropică a fost înfiinţată la iniţiativa Înaltpreasfinţiei Sale, pentru a sprijini peste 100 de persoane aflate în dificultate din Municipiul Târgovişte. Beneficiarii acestui proiect social, ce primesc zilnic masa de prânz, aparţin parohiilor din oraş, la a căror recomandare au fost inseraţi în acest demers filantropic.
Proiectul se derulează cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, al Primăriei Municipiului Târgovişte, precum şi a altor generoşi sponsori.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVISTEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Delegaţia Jandarmeriei Turce, s-a aflat în vizită de studiu la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri

O delegaţie a Jandarmeriei Turce, s-a aflat în vizită de studiu şi documentare în domeniul pregătirii la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, în cadrul proiectului de twinning „Întărirea capacităţii instituţionale a Comandamentului General al Jandarmeriei Turce în domeniul gestiunii misiunilor de ordine publică şi de control al […]