A expirat perioada în care românii din afara ţării s-au putut înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul la secţia de votare pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că în data de 21 septembrie, ora 23:59, ora României, a expirat perioada în care cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării s-au putut înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul la o secţie de votare la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. La finalul acestei perioade, au fost înregistraţi cu această opţiune un număr de 3.939 de alegători români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Precizăm că pe portalul www.votstrainatate.ro găsiţi statistica pe ţări a solicitărilor de înscriere cu opţiunea pentru votul la secţia de votare, pe care o puteţi consulta accesând următorul link: https://www.vot-strainatate.ro/VotLaSectie/Statist ica.
Reamintim că termenul-limită de înregistrare a cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării ca alegători prin corespondenţă este data de 22 octombrie 2020, acesta fiind prelungit prin Legea nr. 202/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, atrage atenţia asura faptului că mai multe ţări, inclusiv din Europa, nu vor permite românilor care trăiesc pe teritoriul lor să voteze fizic, ci doar prin corespondenţă. În condiţiile în care multe state – şi de la nivelul Uniunii Europene, dar şi din afara spaţiului european – vor interzice înfiinţarea de secţii de votare atât în afara misiunilor diplomatice, cât şi în interiorul acestora, le recomand tuturor românilor din diaspora să opteze pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia pandemiei de coronavirus, a declarat oficialul AEP.
Toate informaţiile privind procedura de înscriere cu opţiuni-unea pentru votul prin corespondenţă sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Arme neletale, de tip airsoft descoperite de jandarmi asupra a doi tineri

Un echipaj de jandarmerie, care acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale a depistat duminică-noapte, într-o staţie de autobuz aflată pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Târgovişte, 3 persoane care manifestau un comportament suspect.Jandarmii au procedat la legitimarea acestora, iar în urma efectuării controlului corporal preventiv, asupra a doi dintre cei identificaţi […]