A doua şedinţă consecutivă de apreciere a leului

Date:

Radu GEORGESCU_
Începutul celei de-a doua săptămâni din mai a găsit leul pe o o uşoară apreciere faţă de euro în timp ce dolarul american a scăzut cu peste 3 bani. Cursul euro a coborât de la 4,9262 la 4,9259 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile se realizau între 4,922 şi 4,927 lei, fără a se observa reglaje fine din partea băncii centrale. După scăderea precipitată de vinerea trecută a monedei americane, care a fost fragilizată de datele dezamăgitoare ale pieţei muncii din Statele Unite, perechea euro/dolar avea o evoluţie stabilă în culoarul 1,2137 – 1,2178 dolari. Această evoluţie a făcut media dolarului să coboare de la 4,08 la 4,0492 lei, cursul înglobând şi pierderile din seara de vineri. Moneda elveţiană fluctua între 1,094 şi 1,09 franci/euro iar media ei a urcat de la 4,4941 la 4,4955 lei. Naţionaliştii nu au reuşit să obţină majoritatea în Parlamentul Scoţiei, după alegerile locale din 6 mai. Rezultatul a redus şansele realizării unui nou referendum privind independenţa acestei părţi din Marea Britanie, ceea ce a diminuat presiunea pe lira sterlină care s-a apreciat la 1,1504 – 1,1601 euro iar cursul a crescut de la 5,6770 la 5,7065 lei. Preţul gramului de aur a urcat de la 238,7720 la 239,1391 lei, consecinţă a creşterii unciei pe pieţele specializate la 1.832 – 1.840 dolari. La începutul săptămânii, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,59%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,68% iar cel la 12 luni la 1,75%. În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5764 la 4,5631 zloţi/euro iar a celei maghiare de la 358,54 la 358,20 forinţi/euro. Bitcoin, care încearcă de aproape o lună să revină peste pragul de 60.000 dolari, fluctua pe platforma integratoare WorldCoinIndex în culoarul 57.400 – 59.600 dolari. În ultimele trei zile ether a înregistrat noi recorduri. Luni dimineaţă moneda digitală a crescut la 4.163,82 dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cazare Confortabilă la Prețuri Accesibile: Blue Sky Hotel din Eforie Nord

Anul 2023 a fost un an fantastic pentru a...

Viitorii jandarmi se recrutează și la Jandarmeria Dâmbovița 

 Inspectoratul de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân” Dâmbovița  recrutează...

Evită orice tip de oferte și alege să rămâi în siguranță!

Oricât de tentant ar suna o ofertă de muncă...

Prohibiție , pescuitul este interzis în habitatele piscicole naturale!

Timp de 60 de zile este interzis pescuitul comercial,...