A ajuns la Târgovişte primul autobuz Mercedes-Benz Citaro Hybrid din flota care va deservi transportul public municipal

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul SC Servicii Publice Municipale, avându-i alături pe Cornel Ştefan, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, vicepreşedintele Luciana Cristea, administratorul public Gabriel Boriga, viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, primarul Cristian Stan a prezentat primul autobus Mercedes Benz Citaro, din flota de 28 de vehicule, care va deservi de anul viitor transportul public local.
„Primul autobuz Mercedes-Benz Citaro Hybrid a ajuns la Târgovişte. Avem primele rezultate palpabile ale celui mai mare proiect din istoria Târgoviştei, cu o valoare mai mare de 170 de milioane de lei, implementat pe fonduri europene. Ieri a ajuns la Târgovişte primul autobuz Mercedes Benz Citaro Hybrid, din cele 28 care vor ajunge la Târgovişte până la jumătatea lunii martie. Până la jumătatea lunii martie toate cele 28 de autobuze vor ajunge la Târgovişte şi tot până atunci va fi implementat sistemul de management al traficului şi va fi dotat service-ul care va fi folosit pentru mentenanţă. Acest tip de autobuz circulă în mari capitale, precum Madrid, şi în toate marile oraşe germane. în afara celor 28 de autobuze, mai sunt 12 în licitaţie. în prima parte a anului viitor începe construcţia depoului din vecinătatea Complexului de Nataţie şi a celor două staţii de capăt”, a precizat primarul Cristian Stan.
Proiectul include şi reabilitarea mai multor artere rutiere importante din municipiu, între care bulevardele Mircea cel Bătrân şi Regele Carol, precum şi a pasajului de la Pavcom, dar şi amenajarea tuturor staţiilor de traseu.
Trebuie reamintit aici că, între Primăria Târgovişte şi Mercedes-Benz, a fost semnat, pe data de 28.04.2020, un contract de furnizare a 28 de autobuze hibrid diesel-electrice, urmând ca până pe data de 05.03.2021, să fie livrate şi următoarele 27 de autobuze.
Autobuzul Citaro, votat autobuzul anului 2019, reprezintă coloana vertebrală a transportului public în toată Europa, cu peste 55.000 de vehicule livrate. Versiunea Hybrid a acestui autobuz şi-a dovedit performanţele privind fiabilitatea şi rentabilitatea, fiind achiziţionat în volume semnificative de către operatorii de transport din Berlin, Stuttgart, Munchen, Rotterdam, Cracovia sau Madrid.
Autobuzele sunt echipate cu:

  • Senzori numărare călători;
  • Sistem informare călători audio-video in/out bus – panouri LED;
  • LCD – 21.5″;
  • Sistem CCTv interior bus + video exterior – 4 camere interioare şi 2 camere exterioare;
  • Sistem comunicare audio-video şofer-călători;
  • Computer de bord;
  • Echipament de vânzare bilete – instalat în bus, la şofer, cu opţiune de validare;
  • Validator dual;
  • Modul comunicaţii autobuz-CAN;
  • Terminal controlori;
  • Automat de reîncărcare bilete (instalat în autobuz);
  • Sistem integrat de gestiune şi diagnosticare electronică;
    Valoarea contractului este de 44.720.680 lei, fără TVA, iar finanţarea este asigurată prin fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Oana Văducă, PRO România: "E aberant cum refuză acest guvern să ia în considerare măsura testării masive"

„În toată această campanie PRO ROMÂNIA, singurul partid de opoziţie, insistă pe câteva idei-forte, pe care le considerăm esenţiale ca şi teme de guvernare imediate după 6 decembrie. Le-am fi considerat esenţiale şi în perioada asta, dar ne-am convins că un guvern incompetent şi cinic ca acesta de azi e […]