A ajuns cu maşina în gardul unei gospodării

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Moreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii I.L. Caragiale s-a produs un accident de circulaţie. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că, pe DJ 710 A, pe raza localităţii I.L. Caragiale, un bărbat de 29 de ani, care nu ar poseda permis de conducere, ar fi condus un autoturism şi ar fi intrat cu aceasta în porţile unui imobil.
În urma producerii coliziunii, conducătorul auto şi un pasager de 51 de ani, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste limita de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de art. 196, art. 335 şi art. 336 din Codul Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra siguranţiei circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii de la rutieră au acţionat pe principalele drumuri, de pe raza judeţului Dâmboviţa, pentru prevenirea săvârşirii unor fapte care ar putea pune în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.Astfel, o femeie de 51 de ani şi doi bărbaţi de 55, respectiv 31 de ani, au fost surprinşi de poliţişti […]