Calitatea de martor este atribuită, de obicei, persoanelor vii care au fost de faţă la un anumit eveniment, într-un anumit loc, şi într-un moment anume. Toate aceste elemente conduc către o necesară şi, de multe ori, binevenită acţiune de mărturisire, de spunereşi de întărire prin relatare, prin folosirea cuvântului ca suport, a unor întâmplări. Beneficiind şi stăpânind calităţi curatoriale şi de cunoştinţele istoricului, ale antropologului, anumite persoane pot să mute calitatea de martor dinspre persoane, să zicem avizate, spre obiecte, spre obiecte care îşi pot însuşi aceste calităţi, şi care pot îmbogăţi mărturia, mesajul unei epoci şi al evenimentelor care au traversat-o şi, astfel, o pot readuce în lumina specifică ei şi pot ajuta la retrăirea, la resimţirea unei atmosfere pe care, prin prezenţa lor, o pot reînvia.
Obiecte care au locuit cândva în casele târgoviştenilor, sunt aduse acum pentru a depune mărturie în această expoziţie, îşi arată firesc capacităţile de impunere şi de compunere de atmosferă, de atmosferă sobră, de a transmite mesajul clar al eleganţei, dar şi fiorii calzi, calmi, ai siguranţei pe care ţi le dau frumuseţea unei epoci istorice marcată de toate aceste feluri de a fi ale unei comunităţi aşezate, ale unei comunităţi care merge şi se înscrie firesc în tiparele normalităţii şi ale acumulării selective, pe criteriile selecte ale eleganţei, ale frumosului, criterii pe care modul de viaţă aşezat şi sigur ţi le pot da.
Obiectele expuse fac parte dintr-un univers casnic ce pare astăzi apus, univers care s-ar înscrie acum într-un capitol de viaţă pierdută, accesibilă cunoaşterii doar în muzee şi în eventualele vizitări ale unor colecţionari pătimaşi, însă modul în care sunt aduse spre vederea vizitatorului le face vii, le (re)aduce la viaţa pe care au avut-o întotdeauna, pe care au conservat-o între timp, şi care acum, în expoziţie, se desfăşoară din nou din plin şi firesc. Foarte firesc!
Nici un obiect nu este izbitor sau strident în modul de expunere, fiecare îşi alege singur discursul şi iese din registrul static pe care uneori îl impun expoziţiile de acest fel. Acesta este marele merit al curatoarei, al doamnei Irina Cîrstina, acela de a pune spaţiul şi cadrul necesare la dispoziţia lor, a obiectelor, de a se arăta, de a se face văzute neconstrângător. Se vede că nici unul dintre obiectele expuse nu a evadat, sau că nu caută să facă acest gest, ci că se află într-un loc şi într-un spaţiu fireşti, în acel habitat care le ajută să nu rămână închise, prăfuite, lipsite de lumină. Astfel, eleganţa expunerii se impune, iar bunul gust beneficiază de un discurs coerent şi lucid, ajutând ca procesul de privire să fie marcat de bucuria firească, amplificată, a completării şi a îmbogăţirii.
Expoziţia „Fineţuri din Casele Târgoviştenilor”, depăşeşte cadrul local şi se ramifică într-un curs de cunoaştere de aproape şi în amănunt a unei perioade, a unui mod de viaţă din istoria unei societăţi, dintr-o perioadă fastă şi benefică şi, prin viziunea curatorială, prin modul de expunere, pe care doamna Irina Cîrstina le-a ales, expoziţia îşi duce la capăt misiunea de a trece poveştile de aici din starea de a arăta, în aceea de a spune, de a se transforma în martor veridic al frumosului, al eleganţei şi al normalităţii, în stări şi în moduri de viaţă pe care istoria le-a lăsat să se facă cunoscute în anumite momente şi perioade ale ei.
Gabriel Enache
