de Gustave Le Bon_
Erorile de analiză psihologică a evoluţiei sociale din prezent şi incapacitatea de a face previziuni pe viitor vor genera mereu atitudini fataliste ce vor falimenta naţiunea, având urmări greu de suportat de către generaţiile ce vor urma după noi. Foarte multe situaţii fataliste au fost create de către incapabilii consilieri ai suveranului, consilieri care, prin deciziile luate acum cincizeci de ani, ne-au marcat ireversibil destinele. Greşeli asemănătoare, totala lipsă a spiritului de observare a nuanţelor, ignorarea incredibilă a psihologiei poporului japonez au dus la înfrângerea ruşilor cu consecinţe ce s-ar putea să modifice viitorul Europei.
Situaţiile artificial create de stări de fatalitate din jurul nostru au devenit foarte numeroase. Un exemplu în acest sens este alcoolismul. Se ştie cât de mult au crescut cazurile de alcoolism în rândurile populaţiei încât aprope un sfert din cei chemaţi să se înroleze sunt eliminaţi din cauza tarelor ereditare datorate părinţilor alcoolici. Guvernul a acţionat foarte puţin asupra acestei fatalităţi cu care ne confruntăm. Pe de altă parte, ca să nu provoace un enorm deficit în buget, Statul aproape a fost obligat să încurajeze consumul de alcool.
Toate aceste fatalisme pe care le creem neîncetat se vor impune definitiv în viaţa noastră încât ne va fi aproape imposibil să scăpăm de ele.
O carte recent apărută, a domnului Crup-pi, fost ministru al comerţului, ne oferă un excelent exemplu. Astfel, vedem cum un ministru, aparant foarte puternic, ajunge în situaţia de a nu putea mişca nici cel puţin un deget pentru a reforma propriul său minister, fiind constrâns până la urmă să accepte starea de anarhie pe care a constatat-o. Autorul ne dezvăluie dezordinea extraordinară a serviciilor administative ce a sperat zadarnic că le va putea conduce: permanentele certuri dintre angajaţi, confuzie în asumarea responsabilităţilor, lipsă de coordonare în emiterea ordinelor, o administraţie îmbătrânită, etc.
Tinp de doi ani cât a fost ministru, domnul Cruppi nu a reuşit să impună nicio modificare utilă şi reiese foarte clar din cartea sa că nu a reuşit deloc să înţeleagă cauzele ce au provocat neputinţa sa deoarece singura soluţie pe care a găsit-o a fost de a propune „schimbarea moralei democraţiei prin reformă electorală”. Ceea ce a înţeles domnul Cruppi a fost faptul că pentru a reuşi să învingi forţele reale ce te blochează în intenţia de reformare este necesra să le cunoşti foarte bine sctructurile şi modul în care acţionează.
Dintre toate formele de fatalitate, cele mai de temut pentru consecinţele sociale pe care leprovoacă sunt fatalităţile sentimentale. Iată de ce umanitarismul, formă de manifestare cu mult inferioară creştinismului, a devenit unul dintre flagelurile Franţei moderne. Umanitarismul roade neîncetat bazele edificiului social. Din cauza abordării umanitariste, după cum am demonstrat deja, am promulgat atât de multe legi generatoare de revoluţii înfricoşătoare. Tot din motive umanitariste au fost înrolate tot felul de elemente sociale declasate cu riscul de a dezorganiza în totalitate armata. De asemenea, din umanitarism le oferim celor certaţi cu legea închisori bine încălzite, dotate cu tot confortul modern, fiind astfel cu mult superioare majorităţii locuinţelor în care stau muncitorii.
Datorită umanitarismului, asasinatele cresc într-o proporţie înfricoşătoare. în câţiva ani, numărul uciderilor s-a triplat. A fost necesară o adevărată explozie de indignare a opiniei publice pentru ca guvernul să decidă condamnarea la moarte prin ghilotinare a criminalilor ce-şi ucideau victimele prin ardere lentă.Practic, constatăm că atunci când păguboasa rasă a filantropilor îşi impune acţiunile, poporul are parte numai de mari catastrofe sociale. Se ştie căt de mult s-au răspândit filantropii în ajunul Revoluţiei din 1789. Se ştie cât de mult a invocată Fiinţa supremă, cât de multe apeluri emoţionante ce promovau Fraterni
tatea au fost rostite înainte de a avea loc masacrele din Septembrie şi de a se permanentiza folosirea ghilotinei!
Ultima formă de manifestare a consecinţelor Evoluţiei umanitarismului înţeles şi aplicat greşit a fost apariţia hecatombelor sângeroase. Este normal să-ţi fie frică de ciumă, dar şi mai mult trebuie să te temi de filantropi. Niciodată de când există, societatea nu a avut nişte duşmani mai periculoşi ca filantropii. în realitate, dacă se face o analiză în profunzime, se constată că filantropul nu este deloc un reprezentant al progresului social, ci o persoană ce distruge orice iniţiativă de redresare socială, ce pune piedici progresului, stimulând impunerea prin acte de milă a unei permanente situaţii al cărui efect este menţinerea regresului social.
Presupun că după prezentarea a aproape toate aspectele sociale, se va înţelege cât de util este să avem cunoştinţele psihologice necesare pentru a anihila formele de manifestare a fatalităţii sociale şi istorice. Unul dintre eminenţii noştri miniştri de Externe, domnul Hano-taux, consultat recent de mine, a mărturisit că cel mai de folos lucru pentru orice om de Stat este să aibă cunoştiinţele necesare care să-i permită o analiză psihologică a tuturor situaţiilor cu care se confruntă.
Psihologia politică nu numai că-l învaţă pe omul de Stat cum să combată cu succes formele de fatalitate ce împiedică desfăşurarea normală a vieţii popoarelor, dar îl ajută să conducă oamenii şi să dirijeze evenimentele politice în direcţia pe care o doreşte.
Marii oameni de Stat: Richelieu, Cavour, Bismarck, regele Eduard, etc., nu numai că au ştiut cum să conducă, dar au fost capabili să identifice şi să distrugă elemente care, în ansamblul lor, deveneau expresia fatalităţilor de natură istorică.
Toate aceste minţi de excepţie au fost capabile să manevreze nemaipomenit de bine factorii psihologici ce ne modelează existenţa. Aceşti oameni de Stat au înţeles foarte repede rolul necesităţilor de ordin religios, social şi economic caracteristice fiecărei epoci, necesităţi cărora şi sub aspect psihologic ne subordonăm în totalitate voinţa de a exista. Să fii capabil să faci distincţia între fatalităţile inevitabile şi cele care nu sunt, nefolosindu-le niciodată pe acestea din urmă în confruntări inutile, reprezintă unul dintre aspectele fundamentale ale psihologiei politice.
Pe de altă parte, nu poţi anihila fatalităţile create de condiţii externe independente de voinţa noastră, dar un om de Stat cu o gândire superioară ştie să se folosească de ele aşa cum marinarul se foloseşte de vânturi pentru a se deplasa în direcţia dorită. De exemplu, germanii, confruntându-se cu problemele create de supraproducţie şi de concurenţa ruinătoare, înloc să se lupte cu fatalităţile economice, s-au folosit de ele pentru a crea sindicatele de producţie numite cartele al căror scop realizat a fost să împiedice concurenţa şi supraproducţia. Incapabili să înţelegem necesitatea ineluctabilă a concentrării industriale, noi am combătut aceste sindicate prin legi draconice, spre deosebire de împăratul Germaniei care, dimpotrivă, a sprijinit cu toată puterea pe care o are, înfiinţarea lor. La ei se poate vorbi de clarviziune, la noi, de orbire totală.
Pe scurt, fiind incapabili din motive de necunoaştere să folosim în folosul nostru fatalităţile rezultate din legile naturale ale evoluţiei sociale, noi ne încăpăţânăm să ne opunem lor, ceea ce duce la apariţia de calamităţi economice şi sociale ce afectează mult timp generaţiile viitoare.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
