de Gustave Le Bon_
Tendinţele pesimiste şi fataliste, ale căror manifestări sociale le-am menţionat, nu se regăsesc doar în discur-suile academicienilor. Ele au ajuns să se menifeste din ce în ce mai mult şi în mediile universitare.
Profesorii care nu sunt nişte persoane resemnate au ajuns să devină destul de repede nişte revoltaţi. în prezent, foarte mulţi au început să adere la socialismul revoluţionar.
Lectura lucrărilor pe care au început să le scrie şi să le tipărească scoate la iveală un amestec de umanism, religiozitate şi dorinţă de a schimba lume, atitudini şi sentimente ce au început să le stăpânească tot mai mult sufletul şi gândirea. Scrierile recente ale unui profesor de la Collège de France sunt tipice din acest punct de vedere. Din cartea sa, Cuvintele viitorului, scrisă într-un stil apocaliptic, aflăm că libertatea muncitorului constă în „a crăpa într-o groapă asemenea unui câine sau a muri într-un pat de spital asemenea unui cerşetor. Muncitorul nu are decât libertatea de a muri de foame şi de a se stinge în mizerie”.
în ceea ce-i priveşte pe cei bogaţi, autorul le dezvăluie cititorilor săi că nu au altă preocupare decât „să-şi petreacă timpul în orgii stupide şi murdare”. Concuzia: bogaţilor trebuie să li se ia averile. „Să-i scapi pe aceşti oameni de tarele şi mizeriile morale în care au ajuns să trăiască din cauza extremei opulenţe de care au parte înseamnă să le faci un serviciu”. Astfel, vedem cum în templele ştiinţei pure încep să apară viitorii Marat.
Astfel de afirmaţii pline de ură sunt total lipsite de stil, de profunzime de gândire şi de adevăr pentru a putea influenţa minţile luminate. Dar, pe de altă parte să nu uităm că aceşti noi gânditori ce au început să apară cam de unde nu te aştepţi sunt cei care pot modela felul de a gândi al tinerilor. Astfel încât ajungi să te întrebi ce generaţii vor ieşi din mâinile acestor învăţători?
De o parte, avem resemnarea fatalistă, de cealată parte, revolta plină de invidie faţă de bogaţi, astfel încât, după cum evoluează lucrurile, pe zi ce trece, constatăm că cele două manifestări de gândire au devenit formele dominante de educare practicate în spaţiul intelectual de origine latină.
Influenţa spiritului revoluţionar duce la violenţe sociale trecătoare, în timp ce fatalismul are efecte de mai mare durată, motiv pentru care nu trebuie tratat cu uşurinţă deoarece poate deveni periculos pentru evoluţia societăţii. După cum s-a constatat, fatalismul este religia celoir slabi, incapabili de a face ceva pentru a schimba starea socială în care se găsesc. Aparent, fatalismul se sprijină pe baze ştiinţifice, dar în realitate este un monstru de ale cărui efecte trebuie să ne temem. Cu toate aceste, forţa sa, ca şi în cazul manifestărilor violente, este iluzorie.
Fatalismul este moştenirea Antichităţii, moştenire spirituală perpetuată de religii şi de sistemele filozofice. Deasupra zeilor şi oamenilor, dominându-i, cei din vechime au plasat o putere suverană numită destin. Sentinţele date de destin sunt inviolabile. „îţi vei ucide tatăl şi te vei căsători cu mama ta” i-a spus oracolul lui Oedip, iar Oedip, în ciuda eforturilor depuse, a trebuit să suporte consecinţele propriului destin.
Religiile au perpetuat această tradiţie. în doctrinele predestinării, îmbrăţişate de mai multe secte protestante, fiind şi baza jansenismului, Dumnezeu, încă de la începuturile Creaţiei, a hotărât că unele suflete vor fi salvate, iar alte pedepsite.
Dacă determinismul ştiinţei moderne pare să justifice pentru mulţi gânditori fatalismul lor atavic, aceasta se întâmplă deoarece se face confuzia între fatalism şi determinism, două aspecte, în realitate, foarte diferite. Determinismul ne învaţă că un fenomen este consecinţa riguroasă a unor cauze anterioare fenomenului. Fenomenul, social sau de alt tip, se repetă când aceleaşi cauze se repetă fără ca voinţa niciunei fiinţe superioare să poată interveni în desfăşurarea fenomenului. Cei din vechime au divinizat toate formele de manifestare ale naturii deoarece nu-şi puteau explica invariabilul lor angrenaj şi, prin rugăciuni, sperau să modifice cursul desfăşurării fenomenelor naturale. Determinismul înseamnă negarea intervenţiei fiinţelor superioare în desfăşurarea unui fenomen.
Fatalismul înseamnă un alt tip de definire. în timp ce determinismul nu poate fi influenţat de voinţa noastră, fatalitatea poate fi dominată de manifestările voinţei noastre.
Cel mai bine este să-i lăsăm pe metafizicieni să despice firul în patru cu ajutorul discuţiilor subtile despre liberul arbitru deoarece, din punct de vedere filozofic, problema este insolubilă. Din punct de vedere exclusiv practic, este uşor să dovedim că fatalitatea este de cele mai multe ori sinteza ignoranţelor noastre şi nu mai este operabilă din clipa în care suntem capabili să identificăm şi să analizăm elementele ce alcătuiesc manifestarea fatalităţii.
Se pot distinge trei categorii ce alcătuiesc marele grup al fatalităţilor: 1. Fatalităţile naturale, ireductibile. în această categorie avem bătrâneţea, fenomenele meteorologice,
cursul astrelor. în ceea ce priveşte aceste fenomene nu putem cel mult decât să determinăm legile ce le declanşează, să le prevenim şi uneori să ne protejăm atât cât putem de efectele lor pe care totuşi nu le putem evita. 2. Fatalităţile reductibile. Din clipa în care progresul ştiinţei a permis disocierea elementelor ce compun acest tip de fatalitate, aceasta a putut fi anihilată. Astfel, marile epidemii, foametea care pe vremuri provocau moartea a milioane de oameni, acum datorită ştiinţei s-a putut contracara efectele lor. 3. Fatalităţile artificiale. Create de către om, acest tip de fatalităţi abundă în istoria noastră. Este greu să lupţi împotriva acestui tip de fatalitate deoarece din clipa în care apare cauza ce duce la manifestarea ei, efectele în desfăşurare nu mai pot fi evitate. Pentru a anihila efectele trebuie să fi capabil să le domini, opunându-le o altă cauzalitate cu acelaşi efect sau cu un efect mult mai mare. Doar prin această metodă marii oameni de Stat sau marii gânditori au putut să reducă la zero o fatalitate artificială.
O analiză sumară a rolului pe care-l joacă ştiinţa în desfăşurarea fenomenelor considerate pe vremuri inexorabile ne arată în ce mod pot fi descompuse şi anihilate unele tipuri de fatalităţi.
Acum patruzeci de ani, în mod ineluctabil de fatal orice om supus unei amputări, într-un spital parizian, murea în câteva zile. De asemenea, era o fatalitate ca oameni din diferite zone geografice să moară din cauza paludismului sau a febrei galbene.
Acum, elementele acestori forme de fatalism au fost disociate, analizate şi anihilate. S-a descoperit că cei amputaţi mureau din cauza unor microbi. Din momentul în care metodele antiseptice au permis suprimarea anumitor microbi, operaţiile de amputare, pe vremuri mortale, au devenit inofensive.
La fel şi în ceea ce priveşte paludismul şi febra galbenă. Din clipa în care s-a descoperit că aceste boli sunt provocate de paraziţi introduşi în globulele sângelui de unele specii de ţânţari prin înţepături, au fost găsite şi metodele de a face să dispară aceste epidemii iar fatalitatea manifestării lor a fost anihilată. Paludismul şi febra galbenă au dispărut definitiv din momentul în care s-au studiat condiţiile ce duc la apariţia bolilor respective, descoperindu-se astfel că aceste tipuri de ţânţari se reproduc doar în mlaştini sau băltoace. Secarea acestor locuri a provocat dispariţia ţânţarilor şi, în consecinţă, a bolilor respective. Pe vremuri, locuri mortale precum Havana, din cauza ţânţarilor, au devenit acum zone ce nu mai prezintă niciun pericol. Astfel, fatalitatea nu s-a mai manifestat.
Aceiaşi observaţie este valibilă şi pentru ciumă a cărei explozie a provocat pe vremuri moartea a aproape douăzeci şi cinci de milioane de oameni. Acum ştim că ciuma este provocată de un bacil produs prin muşcătura puricilor care, părăsind cadavrele şobolanilor morţi din cauza ciumei, au atacat omul. Acelaşi lucru este valabil şi pentru boala somnului care a depopulat zone întregi în Africa şi aşa mai departe.
Fapte asemănătoare sunt nenumărate. Olandezii au reuşit să scape de fatalitatea provocată de inundaţiile cu care-i ameninţa marea prin eforturi susţinute. Prusia a transformat nisipurile din Pomerania şi turbăriile din Branderburg prin transformarea lor în păduri magnifice şi câmpuri fertile. Oamenii din aceste zone au dominat natura luptând împotriva fatalităţii pe care au învins-o pentru că nu au acceptat să se resemneze. în vremurile prezente, efectele negative social ale fatalităţii pot fi anihilate prin voinţa oamenilor politicieni doar atunci când voinţa lor este cu adevărat expresia voinţei grupurilor de alegători. în caz contrar, când voinţa oamenilor nu concide cu cea a politicienilor, atunci Statul este sortit dezagregării.
Ceea ce am spus despre dezagregarea unor fatalităţi naturale este valabil şi pentru fatalităţile istorice. Cu toate că uneori sunt foarte grave prin efectele lor, fatalităţile istorice, când sunt condiţionate de rasă şi de trecutul politic al unui popor, nu scapă totuşi de efectele legii anihilării atunci când elementele constitutive sunt disociate analitic. Ceea ce face ca impactul fatalismului istoric să fie teribil este ignorarea naturii elementelor ce alcătuiesc manifestările fatalităţii de tip istoric caracteristică unui popor.
Fiecare pagină din istoria unui popor este un argument în favoarea acestei concluzii. De exemplu, să ne referim la războiul din 1870 cu Prusia, analizând toţi factorii psihologici apropiaţi dar şi îndepărtaţi în timp şi veţi descoperi că înfrângerea noastră era inevitabilă, lucru ce putea fi evitat dacă s-ar fi acţionat inteligent înainte ca elementele nefavorabile nouă să se acumuleze, devenind zdrobitoare.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali. Deasemenea, Mircea Cotârţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dâmboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.
