MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice – Ploies Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice – Dâmboviţ Biroul de Comunicare si Servicii Interne Comunicat de presă

Date:

Nr. 20163/05.03.2020
Informaţiile apărute în presă în legătură cu punerea în aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 581/2019, referitoare la măsurile asigurătorii dispuse de către organele fiscale ale ANAF nu reflectă realitatea, iar cifrele vehiculate reprezintă o exagerare.
Măsurile ce decurg din aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 581/2019 au fost avute în vedere la elaborarea Legii nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020, acestea neavând un impact semnificativ.
Măsurile asigurătorii instituite ce se circumscriu Deciziei Curţii Constituţionale aparţin într-un procent de peste 60% unor contribuabili care în prezent sunt în procedura de insolvenţă sau inactivi din punct de vedere fiscal.
În acest sens, organele fiscale analizează situaţia fiscală pentru fiecare caz în parte, înainte de a proceda la ridicarea măsurilor asigurătorii.
Organele fiscale pot dispune măsuri asigurătorii în conformitate cu prevederile art. 213 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, rămas neafectat de Decizia nr. 581/2019 a Curţii Constituţionale, care sunt valabile pe o perioadă de cel mult 6 luni, acest termen putând fi prelungit până la un an, ceea ce în opinia MFP şi ANAF reprezintă un termen rezonabil.
Decizia nr. 581/2019 a Curţii Constituţionale motivează faptul că există o nepermisă confuzie între procedura administrativă şi procedura penală. Măsurile asigurătorii administrative capătă valenţele unor

veritabile măsuri procesuale specifice procesului penal şi care ar trebui dispuse de organele judiciare, respectiv în cadrul urmăririi penale, de către procuror, iar în faza de cameră preliminară, de către judecătorul de cameră preliminară/instanţa de judecată.
Totodată, Decizia precizează faptul că în cazul anumitor infracţiuni luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, iar dispunerea acestora se realizează exclusiv de procuror în cursul procesului penal, şi nu de organele fiscale în procedură administrativă.
În acest context, ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse de catre organele fiscale este o măsură care nu afectează asigurarea gradului de recuperare a eventualelor prejudicii.
Procesul de reorganizare al DGAF vizează creşterea eficienţei şi calităţii actelor de sesizare penală, având în vedere şi faptul că 71% din totalul sesizărilor penale soluţionate au reprezentat soluţii de clasare/renunţare la urmărirea penală, iar 29% soluţii de trimitere în judecată.
Astfel, aşa cum rezultă din proiectul de act normativ privind reorganizarea ANAF, este necesară optimizarea proceselor de activitate, întărirea capacităţii de control operativ şi inopinat în scopul creşterii calităţii actelor de control încheiate, prin fundamentarea corespunzătoare a constatărilor fiscale, inclusiv a actelor de sesizare penală de către DGAF.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cardurile de alimente sunt  încărcate zilele acestea cu o nouă tranșă de 250 de lei

 Cardurile de alimente (tichete sociale) sunt  încărcate cu o...

Zilele județului Dâmbovița: Concerte, artificii și emoție în Parcul Chindia

Zilele județului Dâmbovița au încheiat cu succes cea de-a...

Incendiu, la o  hală din Răcovița

Un incendiu a izbucnit în jurul orei 00:02 la...