Cezar Preda, deputat PNL: „Încercăm, de la sfârşitul lunii iunie, să dăm un parcurs normal României”

Date:

Deputatul Cezar Preda a declarat într-o conferinţă de presă că Partidul Naţional Liberal nu va face alianţe pentru alegerile locale în niciun oraş mare, cu atât mai puţin în Bucureşti: „PNL va candida singur. Pentru că primarul general al capitalei poate să fie noul preşedinte al României peste patru ani. Păi ce facem, noi facem cadouri? (…) Ce face USR acum este un deja-vu. Eu am văzut asta cu PC, cu UNPR, care se agăţau de PSD şi pe urmă ziceau că au grup în Parlament, că au consilieri. De

unde, că toţi erau agăţaţi de PSD. Văd acest lucru acuma şi cred că nu există cale de întoarcere. PSD nu va avea ce face decât să accepte această situaţie de anticipate, le facem şi încercăm, din sfârşitul lunii iunie, să dăm un parcurs normal României”.
Referitor la situaţia politică locală, deputatul Cezar Preda a precizat că sunt în curs de finalizare sondările pentru stabilirea candidaţilor şi a exprimat opinia că pNl va câştiga alegerile în Dâmboviţa, cu condiţia să nu facă greşeli iar ceilalţi să nu se alieze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...