Peştera Ialomiţei – cel mai vizitat obiectiv turistic dâmboviţean

Date:

Anul trecut, obiectivele arondate Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” au atras un număr de 361.145 vizitatori, în creştere cu 16,82% faţă de anul 2018, când s-a înregistrat 309.098 de vizitatori. Cel mai vizitat obiectiv dâmboviţean a fost Peştera Ialomiţei, căreia i-au trecut pragul 125.984 de turişti, urmată fiind de Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, cu 124.677 vizitatori şi Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, care a înregistrat un număr de 16.204 vizitatori.
Marea parte a publicului vizitator a constat din grupuri organi

zate, elevi însoţiţi de cadre didactice, apoi publicul participant la activităţile şi evenimentele culturale ce au avut loc în incinta spaţiilor muzeale, pasionaţi de istorie, turişti români, străini şi alte categorii.
Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte a desfăşurat în anul 2019, în calitate de organizator şi partener, 63 de activităţi menite să sublinieze rolul educativ al muzeului. Expoziţiile temporare, proiectele educaţionale şi evenimentele culturale, au avut ca scop diversificarea ofertei culturale oferite de muzeu şi completarea cunoştinţelor dobândite de elevi în cadrul şcolii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...