Aurelian Cotinescu, preşedinte PNL Târgovişte: „Bătălia cu PSD nu a fost deloc simplă!”

Date:

Rezultatul votului din 24 noiembrie, când PNL şi Klaus lohannis au obţinut la Târgovişte aproape 62%, a consfinţit un moment de cotitură, consideră Aurelian Cotinescu, şeful orgamizaţiei municipale a Partidului Naţional Liberal. Acesta a mulţumit public electoratului liberal, întregului electorat de dreapta pentru că a ieşit si a votat „pentru normalitate, pentru mer-itocraţie, pentru fără penali în funcţii publice. Mulţumesc electoratului PMP şi USR, ale căror organizaţii au declarat public susţinerea pentru preşedintele nostru Klaus lohannis.” Cotinescu consideră că târgoviştenii au apreciat faptul că forţele de dreapta au acţionat unitar şi n-a uitat să aprecieze electoratul care nu a votat cu Klaus lohannis, pentru spiritual civic de care a dat dovadă. La fel ca liderul judeţean Virgil Guran, Aurelian Cotinescu nu şi-a menajat adversarii politici, pe care i-a acuzat că au recurs la tot felul de metode pentru a influenţa rezultatul votului:
„Bătălia cu PSD nu a fost deloc simplă. Şi-au mobilizat oamenii, au cerut funcţionarilor din administraţie, celor care nu nu locuiesc în Târgovişte, să vină să voteze în oraşul nostru, pentru a ridica scorul partidului. Au folosit direcţii din sub-ordinea primăriei pentru a influenţa votul. Conducerea PSD a Primăriei Târgovişte a exercitat presiuni asupra comunităţilor subdezvoltate din oraşul nostru, de exemplu din Romlux şi Prepeleac, să iasă la vot şi să ajute cu adevărat PSD. Iar dintre cele 3500 de voturi pe liste suplimentare, peste 2000 au venit de pe Valea Dâmboviţei sau din zonele limitrofe Oraşului Târgovişte, bazine puternice electoral din punctul de vedere al stângii.”
La Târgovişte, Klaus lohannis şi PNL au câştigat în 64 din cele 65 de secţii de votare, cu scoruri de 70% în zona centrală şi în Cartierul Matei Voievod, iar „diferenţa de 8500 de voturi-a mai spus Cotinescu-a fost suficientă şi pentru colegii noştri de la nivel de judeţ, astfel încât să se desprindă de PSD.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...