„România Mare – un vis devenit realitate”, concurs pentru elevi organizat la Muzeul de Istorie

Date:

Astăzi,cu începere de la ora 13:00, va avea loc la Muzeul de Istorie, ediţia a VIII-a a concursului „România Mare – un vis devenit realitate”.
Evenimentul, dedicat Zilei Naţionale a României, este organizat de Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, la iniţiativa prof. dr. Gabriela Istrate, în partene-riat cu Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa,Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Dâmboviţa, Universitatea Valahia din Târgovişte şi va cuprinde un concurs cu tematică istorică şi un spectacol artistic susţinut de Grupul vocal „Art Canto Morena” de la Clubul Copiilor din Moreni, pregătit de doamna prof. Daniela Călineţ.
Ediţia din acest an presupune participarea a opt echipaje alcătuite din câte patru elevi, care vor răspunde întrebărilor ce vizează teme de istorie precum Războiul pentru Întregirea Naţională şi Marea Unire din 1918. Liceele participante sunt: Colegiul National „Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, Colegiul National „lenăchiţă Văcărescu” – Târ-govişte, Colegiul National „Constantin Cara-bella” – Târgovişte, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. loan Gura de Aur” – Târgovişte, Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” – Târgovişte, Liceul Teoretic „Ion Heliade Rădulescu” -Târgovişte, Colegiul National „Vladimir Streinu” – Găeşti, Colegiul National „Nicolae Titulescu” Pucioasa.
Ca în fiecare an, premiile consistente, în bani, vor fi oferite de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte pentru a răsplăti elevii dâmboviţeni merituoşi. Nu în ultimul rând, felicităm corpul profesorilor de istorie care, an de an, îndrumă cu pasiune tinerii spre cunoaşterea istoriei naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...

 Este nevoie de voluntari pentru BABEL F.A.S.T 2024 

Festivalul Babel își (re)cheamă voluntarii la înrolare. Cei care...