Prima întâinire a iui Kiaus Iohannis cu preşedinteie ucrainean

Date:

Întrevederea bilaterală dintre cei doi preşedinţi a avut loc în marja participării la segmentul de nivel înalt a celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut omologului său ucrainean să găsească mai rapid soluţii pentru minoritatea română din Ucraina, pentru a învăţa în limba lor maternă, adică în limba română. Iohannis „a evidenţiat că este necesară remedierea corespunzătoare, prin găsirea de soluţii clare, funcţionale pentru problemele provocate de Legea Educaţiei adoptată de Ucraina în septembrie 2017, care a afectat drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române în ceea ce priveşte asigurarea învăţământului în limba maternă, astfel încât nivelul şi calitatea învăţământului în limba română să nu fie diminuate”, trnsmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.
Preşedintele Ucrainei a arătat că înţelege preocupările părţii române şi a transmis asigurări în direcţia identificării unei soluţii la problemele create de adoptarea Legii Educaţiei, astfel încât drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române de a învăţa în limba maternă să nu fie afectate, se mai spune în comunicat. (M.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Evoluția prețurilor la asigurările RCA

Evoluția prețurilor la asigurările RCA (Răspundere Civilă Auto) în...

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...