A FOST TÂRNOSITĂ BISERICA PAROHIEI DIN SATUL RACOVIŢA

Date:

Foarte mulţi credincioşi din satul Racoviţa, comuna Bucşani, dar şi din parohiile învecinate, au luat parte duminică, 22 septembrie 2019, la târnosirea bisericii parohiale, cu hramul Sfânta Treime. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de Părintele Vicar Eparhial, Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial, Protoiereul Protoieriei Târgovişte Sud, preoţi şi diaconi. La eveniment, au luat parte oficialităţi judeţene şi locale, parlamen-tar[ din judeţul Dâmboviţa.
În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a arătat importanţa bisericii parohiale ca mărturie a credinţei strămoşeşti, reper spiritual şi cultural fundamental al comunităţii locale, precum şi semn de speranţă pentru tinerele generaţii. Înaltpreasfinţia Sa a vorbit şi despre rostul picturii bisericii ca aprofundare vizuală a învăţăturilor evanghelice, ca mijloc pastoral – misionar important în catehizarea credincioşilor. Biserica Parohiei Racoviţa a fost ridicată între anii 1995-2019,prin strădania preotului Ion Paraschiva, care cu acest prilej a primit distincţia de iconom stavrofor, a autorităţilor locale şi a credincioşilor din parohie. Alături de biserică au fost ridicate: o clopotniţă şi o cancelarie cu bibliotecă parohială.
BIROUL DE PRESă AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Evoluția prețurilor la asigurările RCA

Evoluția prețurilor la asigurările RCA (Răspundere Civilă Auto) în...

Previne incendiile, viața are prioritate! 

ISU Dâmbovița face apel la responsabilitate. Iată ce trebuie...

Ai grijă cu cine și ce vorbești online

Prin promisiuni și oferte false, traficanții îi ademenesc pe...

Polițiștii din nou la școală, printre elevi!

„Săptămâna Școală în Siguranță” este un eveniment organizat de...