PsihologIa politică şi apărarea socială (LXXXVI)

de Gustave Le Bon_
Este inutil, de altfel, să mai vorbim despre antiparlamentarismul progresiv în rândul clerului şi al catolicilor, adică în rândul unei părţi notabile a naţiunii franceze. Nu putem spera decât că, oamenii, jumuliţi, hăituiţi, persecutaţi în toate felurile, să mai aibă ceva simpatie pentru cei ce-i asupresc, în mod ireductibil declaraţi duşmani ai celor simpli. Deci, o totală lipsă de prietenie faţă de parlamentari, de altfel, pe deplin justificată.
Aceiaşi lipsă deplină de prietenie faţă de parlamentari, deşi nejustificată, apare la cadrele didactice şi la foarte numeroşii funcţionari.
Niciun guvern al Franţei nu a făcut atât de mult pentru cadrele didactice ca cel de acum. Cu toate acestea, niciun guvern nu a fost atât de antipatizat de către cadrele didactice ca cel actual. Aderarea recentă a Federaţiei sindicatelor din învăţământ la Cofederaţia revoluţionară a muncitorilor scoate limpede la iveală starea de spirit a cadrelor didactice.
Cât despre ostilitatea funcţionarilor faţă de actualul guvern – în Franţa avem aproape 800.000 de funcţionari – aceasta creşte în egală măsură cu pretenţiile lor şi, dacă nu se va reuşi să fie dominaţi, funcţionarii vor reuşi să sară peste cal, nu doar prin distrugerea progresivă a bugetului de stat, dar şi prin pretenţia lor de a se substitui celorlalte puteri ale Statului şi de a forma mici State în Stat. Atât timp cât le va cânta în strună funcţionarilor, guvernul poate conta pe ei. Din clipa în care nu se va mai putea, din lipsă de bani, cum s-a întâmplat cu poştaşii, atunci, funcţionarii vor fi împotriva guvernului. Ceea ce vor, acum, funcţionarii este, pur şi simplu, „să distrugă puterea ministerială pentru a o repartiza administaţiilor”. Dacă se va ajunge la aşa ceva, aceasta înseamnă să dai putere Statului pe mâna conţopiştilor. Decât aşa ceva, mai bine dai puterea pe mâna lui Helioga-bal1) sau Tiberiu2). Poţi scăpa de un tiran deoarece puterea sa este trecătoare. Dar tirania anonimă şi indestructibilă a funcţionarilor ne ia orice speranţă de a mai scăpa de ea.
1) Heliogabal sau Elagabal (Varius Avitus Bassianus) (s-a născut 203 şi a murit pe 11 martie 222): împărat roman din anul 218 până în anul 222, perioadă când a luat numele de Marcus Aure-lius Antoninus. Cât timp a domnit, în realitate, Imperiul a fost condus de către bunica sa, Julia Maesa, mama sa Julia Soaemias şi mătuşa sa Julia Mamaea, din cuvântul cărora nu ieşea deoarece aceste trei femei au reuşit să convingă armata să-l proclame împărat, când împlinise 14 ani. Contemporanii au scris despre el că era inteligent şi demagog, oferind plebei spectacole de circ şi lupte cu animale. Pentru a se face iubit, arunca, de la balcon, oamenilor de rând, bijuterii. Invitaţilor săi le oferea mese ce egalau prin fast pe cele date, pe vremuri, de Cleopatra, regina Egiptului, petreceri urmate de surprize neaşteptate ce-ţi făcea părul măciucă. De multe ori, invitaţii săi se trezeau, după unele orgii, închişi în cuşti în care se aflau lei şi urşi domesticiţi.
2) Tiberius (întregul său nume, în latină : Tiberius Caesar Divi Augusti Filius Augustus), este al doilea împărat roman din anul 14 până în anul 37, după Hristos. S-a născut la Roma în 16 noiembrie, în anul 42 înainte de Hristos şi a murit la Misena, pe 16 martie 37 după Hristos. Aparţine dinastiei lulio-Claudiene. Tacit scrie în Anale, despre Tiberius, că a încurajat delaţiunea, iar cei denunţaţi erau omorâţi fără judecată, dacă au vorbit de rău despre împărat, în public,
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.