Cea mai rea dintre toate lumile posibile (57) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Peter Ward confirmă faptul că acordarea dreptului de proprietate – sau, mai degrabă, „regularizarea” lor – ar fi fost o binefacere ce a ascuns şi un alt scop, în ceea ce-i priveşte pe colonos. „Acest proces nu urmăreşte doar să se acorde pur şi simplu săracilor drepturi oficiale de proprietate, ci, din ce în ce mai mult, să figureze în evidenţa fiscalităţii”. Beneficiile ce rezultă de pe urma posibilităţii de a avea o locuinţă ca proprietar legal sunt contrabalansate de noua abordare pe care o va avea administraţia fiscală şi prestatorii de servicii municipale faţă de cel ce a devenit proprietar. Regularizarea deteriorează de asemenea solidaritatea din cadrul a ceea ce este denumit colonias, individualizând lupta pentru obţinerea unei locuinţe, făcând să apară la proprietarii intraţi în legalitate interese personale total diferite de cele ale celor-laţi locuitori ai bidonville-ului. „Astfel, locatarii, squatterii hărţuiţi de autorităţi, locuitorii expulzaţi din magherniţele din centrul oraşului, scrie Ward, devin mai radicali, fiind oricând gata să protesteze împotriva autorităţilor, decât indivizii ce au reuşit să cumpere o locuinţă de pe urma politicilor de împropritărire”. 1)
Acest lucru chiar s-a produs în Sao Paulo, unde Prtidul Muncitorilor (PM), aflat la putere din 1989, s-a străduit să regularizeze situaţia oamenilor şi să reabiliteze „imensul oraş ilegal aflat la perferie”, locuit de săraci. Chiar dacă reformele PM-ului s-au soldat cu câteva rezultate admirabile, Suzana Taschner, care a studiat cu meticulozitate impactul lor la faţa locului, a constatat de asemenea şi efectele negative: „Din nefericire, reabilitarea a consolidat, în favela, piaţa paralelă a imobiliarelor. Terenurile, asemenea caselor, au devenit bunuri de consum, iar preţurile au crescut enorm de mult”. Una dintre urmările acestui fenomen a fost apariţia a ceea ce Taschner a numit „bidonville-ul în interiorul bidonville-ului, adică a unei favele în interiorul favelei deja existente”, când apatamentele squatterilor au fost înlocuite cu acele sărăcăcioase corticos împărţite în mai multe apartamente cu o singură cameră, închiriate la cei mai săraci dintre cei mai săraci.2) Altfel spus, neexistând o intervenţie puternică a autorităţii publice pe piaţa imobiliarelor, acordarea dreptului de a deţine o proprietate nu a fost acel punct de sprijin al lui Arhimede care să dea imensei mase de săraci urbani podsibilitatea de a deveni suficient de înstăriţi pentru a scăpa de grija zilei de mâine.
Totuşi, panaceul doctorului de Soto , din următoarele motive, continuă să fie extrem de popular: strategia acordării titlurilor de proprietate este ocazia şi garanţia unor mari câştiguri în schimbul unui simplu act semnat, insuflându-se astfel o nouă viaţă vechilor paradigme de autonomie ale Băncii Mondiale; de asemenea, se potriveşte perfect cu ideologia dominantă a neoliberalismului şi antietatismului, încât Banca Mondială ajunge să joace rolul pe care ar trebui să-l aibă guvernul în acordarea ajutorului pentru dezvoltarea pieţelor imobiliare particulare şi promovarea accesului la proprietate pentru un număr cât mai mare de săraci; panaceul lui de Soto este atractiv şi pentru guverne deoarece garantează ceva dorit de ele – stabilitate, voturi, taxe – în schimbul la nimic sau aproape nimic. „Regularizarea locuinţelor construite ilegal şi haotic, scrie Philip Amis, este o metodă care nu face rău nimănui, fiind rentabilă pentru potolirea furiei săracilor lumii a treia”.3)
1) Peter Ward, Mexico City, op. cit., p. 193.
2) Suza Taschner, „Squatter Settlements and Slums in Brazil”, in Brian Aldrich şi Ranvinder Sandhu (sub coord. lui), Housing the Urban Poor, op. cit, p. 216-219.
3) Philip Amis, „Commercialized Rental Housing in Nairobi”, art. cit., p. 237.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.