Psihologia politică şi apărarea socială (LXXVIII)

de Gustave Le Bon_
„Miniştri şi subsecretarii de Stat care s-au perindat timp de zece ani de zile, prin instituţii, scria Le Temps, au avut o singură politică: să cucerească cu orice preţ simpata subordonaţilor. A priori, toate cererile personalului erau – din puct de vedere al miniştrilor şi subsecretarilor de Stat – corecte din principiu şi uşor de satsfăcut. Chiar atunci când aceste cereri erau formulate ca nişte ordine ce trebuie executate – şi acest aspect devenise ceva normal – totul mergea bine, căci era mai convenabil să se evite un conflict social. Astfel, s-a pregătit terenul pentru cereri tot mai îndrăzneţe, situaţia devenind tot mai gravă.”
Puterea îi linguşea servilă pe delegaţii Asociaţiei. Preşedintele ei, după cum sa aflat mai târziu, „lua prânzul, săptămânal cu subsecretarul de Stat, care-i cerea părerea în ceea ce priveşte promovările, lista cu avansările ierarhice şi numirea directorilor!.”
După câteva întâlniri, discuţiile au devenit reci, punctul de plecare al schimbării de atitudine fiind creditele insuficiente, ce nu mai putea satisface cererile tot mai mari.Acesşti funcţionari de rang inferior, obişnuiţi să vorbească de pe poziţiile celor ce comandă, s-au supărat când s-au izbit de o timidă încercare de rezistenţă, începând să ameninţe. Psihologic, conflictul dintre cele două parţi a devenit clar când puterea a refuzat să mai cedeze.
Conflictul a izbucnit zgomotos, având un pretext cu totul neînsemnat. în data de 13 martie, o delegaţie, neobţinând de la ministru ce ceruse, adică suprimarea unuia dintre criteriile avansării, a ieşit din audienţă urlând furioasă, îndreptându-se spre biroul central de telegrafie. Astfel, produse dezordinea cu vociferările ei şi declanşă greva, care a fost votată în unanimitate de către poştaşii şi telegrafiştii strânşi la Tivoli Vauxhall.
Se cunosc urmările. După câteva zile de rezistenţă neclară şi de ameninţări cu revocarea, guvernul, în ciuda sprijinului oferit de Cameră, a capitulat în întregime, şi trebuie spus acest lucru, în modul cel mai umilitor.
Adevărul este că, miniştri ce dispuneau de toată puterea publică, au cedat umilitor de uşor la presiunea exercitată de funcţionarii revoltaţi ce formulaseră cereri insolente.
Reprezentanţii poştaşilor au ştiut foarte bine să scoată în evidenţă modul în care miniştri învinşi au fost umiliţi, ceea ce a provocat entuziasmul camarazilor lor pentru succesul neprevăzut al negocierilor.
„Când am văzut ieri, în Cabinetul Preşedintelui Consiliului, guvernul înge-nunchiat, cerându-ne încetarea conflictului, am simţit că eram puternici deoarece eram hotătâţi să ducem la capăt ceea ce începusem.”
Cei revoltaţi nu au pierdut prea mult timp ca să tragă foloase de pe urma triumfului lor. Acest aspect a fost limpede explicat de unul dintre delegaţii lor.
„Din felul cum s-a terminat greva noastră, am învăţat semnificaţia cuvăntului stăpân. Acum, pentru noi nu mai există stăpâni… De acum încolo, nu mai untem subordonaţi. De acum, suntem colaboratori.”
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.